Lideri UE spun că vor să continue colaborarea cu Turcia, în ciuda tensiunilor între Bruxelles și Ankara

Jean-Claude Juncker (stânga), Recep Tayyip Erdogan și Donald Tusk (dreapta), la reuniunea NATO

Uniunea Europeană vrea să continue să coopereze cu Turcia, în pofida tensiunilor dintre Bruxelles și Ankara, au afirmat, joi, liderii UE care s-au întâlnit cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, înaintea începerii summitului NATO. Miercuri, Erdogan afirmase din nou că UE ar fi așteptat, de fapt, ca Turcia să renunțe singură la ideea de a aderare la Uniunea Europeană.

Tot înainte de summitul NATO, cancelarul german Angela Merkel a amenințat că ar putea retrage trupele de la baza aeriana Incirlik, după ce deputați germani nu au primit din partea Ankarei dreptul de a-i vizita pe militarii germani staționați în Turcia.

Tensiunile dintre Turcia și UE au crescut în cursul campaniei pentru referendumul din Turcia privind extinderea prerogativelor prezidențiale și au atins un punct culminant când președintele Erdogan a declarat că va aproba reintroducerea pedepsei capitale, dacă asta se decide într-un referendum.