„Consiliul Superior al Magistraturii urmează să examineze marţi, 30 mai, avizul consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu privire la judecătoarea Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, scriu reporterii portalului Anticoruptie.md la rubrica „Ştiri”. Făcând trimitere la mai multe hotărâri de judecată, dar și la dosarul penal cu privire la referendum, SIS constată existența unor factori de risc în activitatea magistratei. La rândul său, judecătoarea afirmă că avizul SIS este superficial și abundă în interpretări și atitudine tendențioasă.
Autorităţile municipiului Chişinău se opun proiectului companiei Ongan Tekstil din Turcia care vrea să construiască în locul restaurantului „Doina” din Parcul Valea Trandafirilor un edificiu ce ar depăşi 25 de etaje. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unui documentar video al Centrului de Investigaţii Jurnalistice despre situaţia parcurilor din Capitală. Pe de altă parte, experţii susţin că subiectul privind ridicarea unui imobil multietajat în locul vechiului restaurant nici nu poate fi discutat întrucât ar însemna încălcarea flagrantă a legii. Vă invităm să accesaţi şi rubrica „Dosare de corupţie” ca să aflaţi cum evoluează ultimele dosare de rezonanţă pornite de procurorii Anticorupţie, printre acestea şi cel al edilului Dorin Chirtoacă sau al fostului deputat Chiril Lucinschi.
Alte detalii pe Anticoruptie.md”
[Transcriere: Natalia Sergheev].