Noaptea de 14 spre 15 mai 1948, «un adevărat „Sfânt Bartolomeu» al României a marcat lansarea arestărilor politice în masă”, potrivit Raportului Final privind dictatura comunistă (2007, Humanitas). Arestările au început cu legionarii, care inițial avuseseră un pact de neagresiune cu liderii comuniști, și au continuat cu represaliile împotriva reprezentanților partidelor tradiționale. Sute de liberali, țărăniști și social-democrați care au refuzat oferta cumuniștilor au fost, tot atunci, aruncați după gratii și împreună cu ei o serie de intelectuali și lideri religioși.
Your browser doesn’t support HTML5
Corespondența zilei de la București cu Sabina Fati
Pentru comemorarea lor, PNL a propus instituirea prin lege a Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste în data de14 mai, iar președintele Klaus Iohannis tocmai a promulgat acest act normativ.
Potrivit datelor Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) două milioane de oameni au trecut, din motive politice, în perioada comunistă prin lagăre, închisori și alte locuri de detenți sau deportare. Câți dintre aceștia au murit este, însă greu de spus, fiindcă torționarii au știut cum să șteargă urmele, iar arhivele sunt parțial inaccesibile și destul de incomplete.
Dar cele 130 de locuri de detenție nu epuizau mijloacele de reprimare ale regimului comunist care a preluat puterea în România după cel de-al Doilea Război Mondial. De pildă după votarea Legii naționalizării în iunie 1948, când muncitorii unei fabrici de cărămidă din Jimbolia s-au opus prin grevă preluării de către stat a întreprinderii, împotriva lor au fost aduse trei camioane cu muncitori din Timișoara. Mișcarea a fost înăbușită pe loc, peste 200 de muncitori greviști au fost concediați, iar liderii lor au fost arestați de Securitate. Modelul a fost folosit în perioada stalinistă și reluat sub forma mineriadelor în primii ani de după căderea lui Nicolae Ceaușescu.
Tot în 1948 a fost creată în mod oficial Securitatea, care era deja brațul înarmat al Partidului Comunist și care funcționa încă înainte de această dată sub indicațiile unei divizii sovietice a NKVD. La indicațiile acestei structuri, industriașii români au început să fie acuzați de spionaj sau că și-ar sabota propriile afaceri cu scopul de a arunca țara în criză. Cei care n-au fugit la timp din România au cunoscut gulagul autohton.
După căderea comunismului, cifrele avansate privind numărul oamenilor Securității oscilau între 10.000 și 15.000. În realitate, se arată în Raportul Final asupra dictaturii, pentru Securitate lucrau sute de mii de salariați și alte sute de mii de „voluntari”, iar prețul acestui mecanism ar fi fost potrivit istoricilor aproximativ 10% din venitul național.
Numărul victimelor și al torționarilor, precum și costul represiunii pentru cei 45 de ani de dictatură au rămas încă necunoscute. Se știe însă data la care a început marea teroare: noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când fost arestați peste 10.000 de tineri anchetați ulterior, condamnați și repartizați în pușcăriile unde urmau să execute fiecare condamnarea.
Președintele Iohannis a menționat la promulgarea Legii care instituie Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste că printre victimile acelei nopți fatidice au fost Nicolae Steinhardt, care s-a convertit în închisoarea Jilava la ordodoxism, pastorului Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, liderul țărăniștilor Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr și publicistul Mircea Vulcănescu, mort la 48 de ani la Aiud, una dintre închisorile cele mai dure din gulagul românesc.
Se impune, a declarat președintele Iohannis ca „această zi să fie cinstită și declarată ca Zi națională a acestor martiri care și-au adus darul înaintea istoriei, care s-au jertfit pe ei pentru ca nouă să ne fie mai bine”.