O delegație a Parlamentului condusă de spicherul Andrian Candu se va întâlni la Veneția cu experții Comisiei de la Veneția, care urmează să-și facă publică poziția față de inițiativa schimbării sistemului electoral din R. Moldova. Vizita parlamentarilor moldoveni are loc după ce atât liderul PD, Vlad Plahotniuc, cât și președintele Igor Dodon au semnalat că schimbarea sistemului de vot va avea loc cu sau fără încuviințarea Comisiei de la Veneția, întrucât ar fi dorită de majoritatea cetățenilor moldoveni. Agenția Reuters a relatat recent citând surse anonime că experții Comisiei de la Veneția consideră „inoportună” inițiativa puterii de la Chișinău. Împotriva ei s-a pronunțat și opoziția pro-europeană moldoveană, care o consideră o încercare a democraților de a se menține la putere în ciuda scăderii popularității partidului. Poziția Comisiei de la Veneția ar urma să fie făcută publică vineri, 16 iunie.