Născută în 24 decembrie 1951, la Cartal, raionul Reni, regiunea Odessa (Ucraina). A absolvit Colegiul de Comerț din o Chișinău. A activat ca merceolog la Depozitul de produse alimentare din Cahul și ca inginer-cadastru la Primăria din satul Vadul lui Isac. Pensionară.
Luni
Vara este o fericire pentru noi, adormim cu cântecul broaștelor și ne trezim sub ciripitul plăcut al păsărilor. În fiecare zi ne trezim la ora 4, este foarte plăcut să începi toate treburile gospodărești pe răcoare, atunci când răsare Soarele. Viața la sat e pe cât de frumoasă pe atât de grea, mai ales în aceste vremuri de turbulențe politice. Parcă în fiecare zi facem unele și aceleași lucruri, dar nu se observă prea multe, totuși, păsările și animăluțele de pe lângă casă cresc văzând cu ochii. Reușesc să ajung și în grădină azi, după o ploaie bunicică iarba a crescut odată cu ceapa, pătrunjelul, usturoiul. Observ ce frumoase s-au făcut vișinele, așa că hotărăsc să strâng o căldare de vișine pentru a face dulceață, copiii o preferă cu clătite. În timp ce scot sâmburii de la vișine, ascult, ca de obicei, radioul și anume Radio Moldova, de vreo 25 de ani în casa noastră răsună acest post de radio, a devenit o tradiție. De la un timp nici nu-mi mai este interesant să ascult, s-au politizat și jurnaliștii, iar la fiecare 15-20 de min trebuie să asculți publicitatea despre votul uninominal sau mixt. Nu cred că mai ajută la ceva atâta publicitate, pe noi ne-au dezamăgit și politicienii și sistemele lor electorale. În Republica Moldova carul nu se mișcă deloc din loc, viața noastră devine tot mai grea, de abia mai supraviețuim. În fiecare seară urmărim știrile de la Pro TV, dar de vreo 3 zile acest post este închis, suntem nevoiți să urmărim știrile manipulatorii de la alte posturi TV, capturate de unii politicieni. Suntem noi oameni de la țară, dar le înțelegem pe toate. Trăim cu speranța, suntem o națiune răbdătoare.
Marți
Superstițioșii sunt de părere că 13 e număr ce aduce ghinion. O fi. Nu cred în superstiții. După ce fac „gimnastica” de dimineață, adică trec prin ocolul tuturor păsărilor din gospodărie, mă duc la primărie, trebuie să achit impozitele, iar până în data de 30 iunie se face o reducere de 15%. Sunt 10 persoane în rând, așa că stau și mă gândesc dacă n-or avea dreptate superstițioșii. Am stat în rând o oră jumătate, suficient timp ca să mai aud ce vorbește lumea și cum trăiește. Oamenii sunt revoltați că sunt impuși să achite taxă pentru salubrizare în timp ce în sat nu găsești nici o urnă de gunoi, iar problema gunoiștii neautorizate e la ordinea zilei, ca și în alte localități, de altfel. Îmi vine rândul, iar perceptorul fiscal mă anunță că trebuie să achit impozit și pentru lotul de pământ de pe lângă casă, chiar dacă eu cu soțul suntem pensionari, cică e lege nouă, de la 1 ianuarie 2017. Adică despre votul uninominal sau mixt se poate vorbi toată ziua la radio, dar despre introducerea impozitului cetățenii nu pot fi informați. Guvernanții se laudă că au majorat pensiile de la 1 aprilie cu 6,7%, dar în schimb ne obligă să achităm taxe în plus. Probabil nu mai știu cum să întoarcă banii furați, tot de ei, din haznaua statului. În țara noastră schimbările care se fac nu sunt pentru bunăstarea cetățenilor, ci pentru buzunarul politicienilor.
Miercuri
Ziua de miercuri începe ca și celelalte, dimineața la 4. De dimineata merg și în oraș, după cumpărături, la Cahul. În drum spre bancomat, în oraș, observ cât de necăjiți sunt oamenii. Afară sunt vreo 25 de grade, dar multă lume vezi pe străzi încearcând să vândă ce are pe lângă gospodărie: păsări vii sau/și tăiate, fructe, legume, zarzavaturi etc. Nu este igienic, dar oamenii speră să vândă marfa la un preț mai bun, iar cumpărătorii să o ia la un preț mai avantajos. Acest lucru schimbă imaginea orașului, administrația publică locală ar trebui să acționeze într-un fel. Autoritățile încă nu au conștientizat că cea mai mare bogăție a țării rămân a fi oamenii.
Noi ne străduim să facem cumpărăturile în Cahul, sunt prețuri puțin mai mici decât la magazinele din sat, iar, uneori, și mai calitative. Reușesc să iau tot ce mi-am propus și merg spre casă. Desigur că din pensia pe care mi-o dă statul nu reușesc să iau prea multe, abia de-mi ajunge pentru un sac de făină și unul de zahăr. Vremuri grele am ajuns.
Joi
M-am trezit și mai dimineață decât de obicei, am copt pâine. În familia noastră se mănâncă bine pâinea, așa că nu e rezonabil pentru noi să o luăm de la brutărie. După ce scot pâinea din cuptorul cu lemne mai culeg două căldări cu vișine ca să fac compot pentru iarnă. Astăzi am grijă și de floricele din curte, dar și de cele din ghiveci, e o îndeletnicire frumoasă. Florile sunt ca și oamenii, necesită multă îngrijire și atenție. Eu le-o ofer o dată în săptămână, de când sunt la pensie îmi permit. Timpul a fost posomorât astăzi, meteorologii au anunțat ploi, dar ele nu au mai ajuns. Bine că avem fântână și avem posibilitatea să udăm zarzavaturile din grădină, de altfel nu ar crește atât de bine. Spre seară discut pe skype cu sora mea, care de jumătate de an stă acasă cu nepoțelul de 2 ani în Canada. Curând vine în Moldova. Va fi mai ușor de comunicat. Or fi bune tehnologiile moderne, dar nu pot transmite la depărtare adevăratele emoții și sentimente.
Vineri
Merg la Oficiul medicilor de familie din localitate, nu avem medic de familie în sat, dar de două ori în săptămână vine acela din satul vecin, Colibași. Tensiunea ne mai dă bătăi de cap la vârsta asta, și în sens direct, și în sens indirect. Și deoarece sunt la evidență cu această problemă, asistenta medicală îmi scrie o rețetă pentru a mi se elibera medicamente compensate. Mai târziu, trebăluiesc prin curte, mereu este ceva de făcut. Așteptăm să vină fiica, Angelica, de la Chișinău. Întotdeauna mă strădui să aștept copiii acasă cu zeamă, sarmale, plăcinte, dar în această perioadă a anului ei preferă mai mult fructele și legumele ecologice din grădină. Tare e bine de trăit la sat, dar încă nu avem toate condițiile necesare pentru un trai decent, nici apă potabilă în localitate, nici canalizare. În perioada următoare nu cred că se vor schimba multe. Dar, iarăși revin la speranță, că ea tare ne mai este dragă.