Peste 30 de refugiați au cerut azil politic în Republica Moldova de la începutul acestui an, dar acest număr este de aproape zece ori mai mic decât în anul precedent, când fluxul celor care fugeau de războaiele din estul Ucrainei, din Siria și alte părți era mult mai intens. Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților, stagiara Europei Libere, Cristina Cornescu ne spune povestea lui Amalid Karim, care s-a refugiat din Irak și locuiește în Republica Moldova acum cinci ani.
„Eu sunt Amalid Karim, sunt din Irak şi am venit în Republica Moldova în 2012…”
Amalid Karim avea 30 de ani când a izbucnit războiul din Irak. A renunţat la cariera de profesoară de matematică şi împreună cu soţul s-au refugiat în Dubai. Ulterior au înţeles că este un oraş prea scump pentru o familie de refugiaţi, mai ales că li se născuse şi fiica Ali Yuser. Întâmplarea a făcut să audă de la mai mulţi prieteni numai cuvinte frumoase despre Republica Moldova. Atunci au decis să se mute aici, spune Amalid:
„Când eram în Dubai am auzit despre Moldova, că este liniște, că țara este mică și este bine să înveți acolo. Prima dată soțul a venit aici, în Moldova. El m-a sunat și mi-a spus să vin, pentru că este foarte interesant. E foarte verde, oamenii sunt interesanți și prietenoși. E mai ușor să trăiești, nu este complicat…”.
Provocări au fost suficiente, îşi aminteşte Amalid. Nu cunoşteau pe nimeni aici, nu ştiau limba şi nici adăpost nu aveau. Ambiţioşi din fire, soţii Karim au înţeles că pentru o integrare reuşită trebuie să înveţe limba română. Au fost sprijiniţi de Agenţia ONU pentru Refugiaţi şi Biroul pentru Migraţie şi Azil, care le-a oferit gratuit cursuri de română în cadrul Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Chișinău.
„Am luat un curs scurt de limba română, m-am înscris la Universitate, la facultatea de Urbanism și Arhitectură, acum sunt studentă la anul III și e bine, merge. Mie nu-mi place să stau acasă. Mie și soțului ne place să fim activi. Am 45 de ani, dar îmi place să învăț, să am experiență mai multă. Nu stai acasă sau numai la lucru”.
În mod inevitabil discuţia cu Amalid a ajuns la ţara sa natală. Recunoaşte că deseori s-a întrebat dacă poate reveni în Irak, însă frica de război de fiecare dată i-a alungat aceste gânduri. Amalid a găsit o soluţie pentru a-şi alina dorul de casă. De mai mulţi ani predă limba arabă la Centrul de caritate pentru refugiaţi din Chişinău. Astfel, pentru câteva ore pe săptămână revine, chiar şi imaginar, în sălile de clasă din Irak. Amalid le vorbeşte şi colegilor de la Facultatea de arhitectură şi urbanism despre ţara ei.
Prietena ei Anastasia Luţă recunoaşte că Amalid a fost prima persoană din Orientul Mijlociu pe care a cunoscut-o:
„Pune multe întrebări. Chiar din anul întâi am încercat să facem tot posibilul să se încadreze, luând în considerare că vine din altă țară și am încercat să o ajutăm ca să-i fie cât mai ușor. Ne povestește despre țara ei, despre cultură, despre religie și facem schimb de experiență. E mamă de fiică, noi știm, și spune că îi place mult să fie prietena noastră”.
Efortul pe care îl depun studenții străini e de două ori mai anevoios, spune Ludmila Ivanov, lector universitar la UTM. În schimb, pentru că dau dovadă de mai multă sârguință, obțin rezultate mai bune.
Dacă până anul trecut refugiații erau admiși la studii în condiții similare pentru studenții străini, adică taxe mai mari şi reguli de admitere diferite, acum ei se bucură de aceleași drepturi ca și cetățenii moldoveni, spune șeful Biroului național al Înaltului comisariat ONU pentru refugiați Traian Țurcanu:.
„Refugiaților li s-a oferit și mai mult spațiu pentru ca să poată să facă studii. Indiferent de proveniență și statutul juridic al oricărei persoane, cred că acest drept fundamental la educație trebuie să fie respectat și cultivat. Ne bucurăm că și în rândul refugiaților există studenți care au o performanță destul de bună, studenți care participă la olimpiade și câștigă locuri bune, studenți care sunt competitivi față de cetățenii Republica Moldova. Anul trecut o refugiată din Ucraina a primit o bursă, prin care a dovedit că există potențial mare în rândul refugiaților și care nu trebuie subestimat. ”
Experienţa pozitivă a familiei Karim este reprezentativă pentru situaţia refugiaţilor din Republica Moldova, susţine Traian Țurcanu, iar acest lucru arată că nivelul de integrare este unul sporit. Unii deschid afaceri, sunt medici sau brutari. Deci muncesc cot la cot cu localnicii şi contribuie la bunăstarea ţării care le-a oferit un adăpost sigur şi prietenos.