George Balan: în acest moment Șevciuk nu are dosare penale intentate de autoritățile moldovenești

Într-un interviu în exclusivitate pentru Europa Liberă, cazul fostului lider transnistrean Evgheni Șevciuk a fost comentat de vicepremierul pentru reintegrare de la Chișinău, Gheorghe Bălan.

Europa Liberă: Un subiect care este de foarte mare actualitate în ultimele zile și care se discută și din perspectiva cancanului, și din cea politică și de securitate este cel privind ridicarea imunității fostului lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk și fuga lui la Chişinău. Primul aspect – dvs. credeți că este vorba despre justiție în acest caz, sau despre reglări de conturi dintre două grupări din regiunea transnistreană?

George Balan: „În primul rând, când ne uităm la regiunea transnistreană trebuie să separăm populația și businessul din această regiune, care sunt nevoiți să trăiască în circumstanțele unui conflict înghețat și, în același timp, să ne uităm la așa numita administrație din regiunea transnistreană care este beneficiara de facto a nesoluționării acestui conflict. Aceasta beneficiază din plin de lipsa controlului la frontieră, de fenomenele legate de contrabandă, trafic și alte lucruri care țin de această nesoluționare.

Sigur că pe perioada mandatului fostului lider din regiunea transnistreană s-au produs o serie întreagă de încălcări și s-a beneficiat de o cantitate anumită de bani care au fost într-un fel sau altul delapidați. De aici și apare și interesul sporit al unor grupări din regiune pentru această funcție și de aici apare și interesul autorităților moldovenești să reglementeze conflictul și să terminăm cu acest fenomen negativ de îmbogățire pe seama nesoluționării și pe seama populației din regiunea transnistreană.

Care sunt temeiurile scoaterii imunității sau încercării de a intenta dosare penale, aici mi-e greu să mă pronunț pentru că aceste acțiuni sunt făcute de administrația nerecunoscută din regiunea transnistreană. Dar în cazul în care vor fi identificate unele încălcări de către organele noastre de anchetă, urmărirea penală poate fi întreprinsă la adresa oricărei persoane din regiune pentru a apăra interesele legale ale cetățenilor țării noastre.”

Europa Liberă: Se discută foarte mult în acest context, și Evgheni Șevciuk a și confirmat acest lucru pe o rețea de socializare, că acesta se află la Chişinău acum. Este des văzut în centrul Chişinăului, se vorbește că ar avea și un apartament aici unde stă împreună cu soția, fosta negociatoare din partea Tiraspolului, dna Nina Ștanski. În acest context, autoritățile de la Chişinău au pârghii de a influența situația sau intenționează să ia anumite măsuri?

George Balan: „Cel puțin la momentul de față, din câte cunosc, dl. Șevciuk nu are careva dosare penale intentate pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv careva impedimente pentru aflarea acestuia pe teritoriul țării nu ar exista. În același timp, și libertatea de circulație nu-i poate fi într-un fel sau altul limitată pe motiv că în Republica Moldova drepturile fundamentale ale omului sunt respectate. În cazul în care vor apărea dovezi, probe și vor exista careva dosare intentate de autoritățile responsabile de acest sector, atunci acțiunile respective vor fi promovate și implementate de acestea.

Dacă de vorbit despre dreptul de a se află pe teritoriul țării trebuie să ținem cont că și regiunea transnistreană este teritoriul țării. Respectiv, nu schimbă cu nimic datele problemei faptul că acesta se află la Tiraspol sau la Chişinău. Tiraspolul este la fel un oraș al Republicii Moldova ca și Chişinăul.

Dl Șevciuk poate deține anumite proprietăți aici, dar asta e încă o dovadă că nu sunt acțiuni care s-ar fi întreprins la adresa locuitorilor țării noastre doar pe motiv că au deținut o anumită funcție sau că au locuit o perioadă într-o anumită zonă a țării.

Doar în cazul existenței unor probe de încălcare fundamentală a drepturilor și libertăților omului, sau probe de fapte criminale care au fost făcute de cineva într-o anumită perioadă – doar în aceste cazuri autoritățile, conform competențelor lor, trebuie să se autosesizeze, dar acest lucru nu ține deja de competența mea ca negociator.”

Europa Liberă: Dl Șevciuk și dna Ștanski au și cetățenia Republicii Moldova, sau doar pe cea a Federaţiei Ruse?

George Balan: „Eu din câte știu dl Șevciuk deținea alte cetățenii decât pe cea a Republicii Moldova. În cazul dnei Ștanski presupun că poate face parte din rândul cetățenilor Republicii Moldova.”