Administrația americană confruntată cu o nouă escaladare în criza nord-coreană

Racheta balistică Hwasong-14

Pentru prima dată teritoriul american este amenințat, fie și teoretic, cu o lovitură de rachetă balistică nord-coreană.

La summitul G20 de la Hamburg, care începe vineri, președintele Donald Trump va fi obligat să atace o problemă potențial explozivă: criza provocată de noul test balistic al Coreei de Nord.

Coreea de Nord a ales Ziua națională a Statelor Unite, 4 iulie, pentru a testa o nouă rachetă balistică despre care afirmă că ar fi intercontinentală și care, teoretic, ar putea atinge statul Alaska.

Racheta a zburat în jur de 30 de minute, la o altitudine de două mii de metri și a căzut în Marea Japoniei, ca toate cele 13 rachete ce au precedat-o. Cu toate acestea, remarcă analistul John Nilsson-Wright pentru BBC, a fost un test care marchează un punct de cotitură: pentru prima dată teritoriul american este direct amenințat, chiar dacă teoretic.

În aceste condiții, președintele Donald Trump nu are multe alternative pentru că și-a jucat deja multe cărți: în primăvară a trimis portavionul „USS Carl Vinson” în regiune, dar Fenianul nu a fost intimidat. Au urmat presiunile publice asupra Chinei, începând cu mesaje pe Twitter, în care cerea Beijingului să exercite presiuni asupra regimului de la Fenian și să impună sancțiuni economice. În schimb, Trump a promis că nu va trece China pe lista țărilor care manipulează piețele financiare cu moneda națională. Pentru moment, China nu a reacționat cum s-a așteptat președintele american și se pare că se va limita, din nou, la avertismente adresate Coreii de Nord fără nici o consecință.

La ONU, miercuri, Statele Unite au cerut noi sancțiuni și au anunțat că vor prezenta o relzoluție în acest sens, susținută de Franța. Mai mult, ambasadoarea americană Nikki Halye a avertizat că Statele Unite nu exclud opțiunea militară, dacă sunt amenințate. Șansele să fie impuse noi sancțiuni sunt mici, din cauza opoziției Rusiei și Chinei. Adjunctul ambasadorului rus la ONU a declarat deja că Moscova „nu crede în eficiența sancțiunilor”. Iar opțiunea militară, apreciază Nilsson-Wright pentru BBC, nu este una realistă: pune în pericol Coreea de Sud și are puține șanse de a duce fie la distrugerea arsenalului militar nord-coreean, fie la înlăturarea regimului communist.

Se pare că pentru moment negocierile rămân singura alternativă, iar cu ultimul test balistic, de marți, Coreea de Nord și-a întărit poziția.