În deschiderea summitului G20, cancelara Angela Merkel a reamintit participanților că milioane de oameni urmăresc cu atenție reuniunea și speră că liderii lumi vor veni și cu soluții, la care care, însă, nu se poate ajunge fără voința de a face „compromisuri”. Merkel a schițat și agenda reuniunii, care începe cu discuțiile referitoare la economie și comerț. Schimbările climatice și energia, Africa, sănătatea și rolul femeilor, se află, de asemenea, pe agenda summitului. Lucrările reuniunii se desfășoară în spatele ușilor închise, dar summitul va fi punctat de o serie de conferințe de presă care vor urma diverselor întâlniri bilaterale. Sâmbătă este așteptat comunicatul final al summitului, la care se lucrează deja de luni de zile.