La Chișinău, principalele partide ale opoziției de centru-dreapta au criticat puterea pentru presupusa găzduire a lui Evgheni Șevciuk și Nina Ștanski

Evgheni Șevciuk și Nina Ștanski

Principalele partide ale opoziției de centru-dreapta, PAS și Platforma DA, au criticat autoritățile pentru presupusa găzduire a foștilor demnitari transnistreni, Evgheni Șevciuk și Nina Ștanski, după ce presa a relatat că cei doi soți fugiți de la Tiraspol la sfârșitul lunii trecute s-ar mai afla la Chișinău. La o conferință de presă, lidera PAS, Maia Sandu, a vorbit între altele despre „umilințe” la care au fost supuși părinții și profesorii de la școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului pe când Șevciuk era lider transnistrean, iar Ștanschi - ministru de externe la Tiraspol. Platforma DA a cerut într-o declarație arestarea și anchetarea lui Șevciuk pentru presupuse afaceri cu energie electrică pe care le-ar fi avut împreună cu coordonatorul guvernării moldovene, Vlad Plahotniuc. Autoritățile nu au comentat deocamdată acuzațiile și cererile opoziției. Ele survin după ce portalul Newsmaker.md a scris că Șevciuk ar locui cu soția într-un apartament din centrul Chișinăului. La sfârșitul lunii trecute, fostul lider transnistrean a anunțat că a fugit la Chișinău din cauza persecuțiilor la care ar fi fost supus de noua administrație de la Tiraspol. Autoritățile moldovene au spus, însă, că nu știu unde se află cei doi soți.