Your browser doesn’t support HTML5
„Câteva sute de cetățeni ai orașului Cimișlia s-au adunat miercuri în centrul raional pentru a protesta și a-și exprima nemulțumirea vizavi de reforma spitalicească propusă de către Ministerul Sănătății. La finele manifestației participanții au adoptat în unanimitate o rezoluție în care solicită ca spitalul din raion să nu fie restructurat, altminteri aceștia amenință cu proteste, nesupunere civică și blocarea traseelor naționale.
Convocați într-o ședință recentă, primarii localităților din raionul Căușeni au discutat mai multe chestiuni arzătoare ale vieții cotidiene.
Circa 40 de persoane au asista la dezbaterea publică organizată de către Asociația Presei Independente din Republica Moldova și redacția publicației Gazeta de Sud, în cadrul campaniei media „Stop Fals!”, în localitatea Cârpești din raionul Cantemir.
Nouă ani, atâta a durat proiectul „Oportunități profesionale și integrare socială” a tinerilor dezavantajați din localitățile rurale de la sudul RM, implementat de Centrul Contact, Cahul, cu sprijinul financiar al unei fundații elvețiene.
Împlinirea a 68 de ani a celui mai mare val de deportări din Basarabia a fost comemorată de către cetățenii raionului Cimișlia, alături de victimele și urmașii celor care au fost considerați drept dușmani ai poporului. În raionul Cimișlia, există patru monumente înălțate în memoria victimelor regimului stalinist și al deportărilor.
Amănunte despre aceste și alte știri puteți afla în numărul de astăzi al publicației noastre, dar și pe site-ul Gazetadesud.md.”