Inaugurarea controlului mixt, moldo-ucrainean, la punctul de trecere de la Cuciurgan este un început „firesc” de restabilire graduală a controlului asupra segmentului transnistrean de frontieră, a declarat vicepremierul pentru reintegrare de la Chișinău, Gheorghe Bălan, într-un interviu pentru Europa Liberă.
„Este o revenire la normalitate, sprijinită de toţi partenerii externi ai ţării noastre”, a declarat Bălan, arătându-se încrezător că acelaşi control în comun va fi instalat în curând şi în alte 12 puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene.
Gheorghe Bălan a adăugat că Ucraina a acceptat să coopereze în acest domeniu cu partea moldovenească după ce, confruntată ea însăși cu separatismul, ar fi conștientizat riscurile lipsei controlului pe segmentul de graniță învecinat cu regiunea transnistreană.
Vicepremierul a dat asigurări că introducerea controlului mixt va aduce beneficii atât agenților economici, cât și locuitorilor de rând din regiunea transnistreană, simplificând procedurile vamale și scurtând perioada de aflare în punctul de control.
Luni, 17 iulie, premierul R.Moldova, Pavel Filip, și președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, au inaugurat oficial controlul mixt, moldo-ucrainean, la punctul de trecere de la Cuciurgan-Pervomaisk.