Igor Dodon și întîlnirea cu presa de la Condrița

Astăzi la reședința prezidențială Condrița

Președintele a îndemnat, pe un ton ameninţător, diplomaţia moldovenească să denunţe acordul de încetare a focului din 1992 dacă are curaj.

Președintele Moldovei, Igor Dodon, a avut în această după amiaza o întîlnire cu presa. Confruntat cu critici dure, inclusiv acuzaţii de „trădare de patrie”, preşedintelele pro-rus de la Chişinău, Igor Dodon, face un pas înapoi şi renunţă la decorarea unor militari transnistreni din misiunea de pacificare de la Nistru.

„Dar care este problema? Oamenii au stat 25 de ani acolo. O pătrime de secol, mulţi dintre ei au riscat. Care este problema să le dăm o decoraţie?”, a întrebat retoric, într-o conferinţă de presă astăzi, Igor Dodon, după ce a publicat şi decretul cu numele celor decoraţi.

Dar în acest decret nu se regăsesc şi pacificatori transnistreni, ci doar actuali şi foşti membri ai Comisiei Unificate de Control, o structură de comandament comună a forțelor de pacificare, formată din trimiși ai Republicii Moldova, regiunii transnistrene, şi Rusiei. La fel, figurează acolo un belarus şi un polonez, care au reprezentant la un moment dat OSCE în CUC.

Your browser doesn’t support HTML5

Un președinte pro-rus în fața presei moldovene

Numai că, ceva mai devreme, în urmă cu patru zile, preşedintele Igor Dodon anunţa într-o emisiune de televiziune rusă altceva. El spunea că are de gând să decoreze militari „moldoveni, ruși și transnistreni, dacă aceştia vor fi de acord” la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii unui sfert de secol de la începerea misiunii de pacificare de la Nistru. Ulterior, un consilier prezidenţial a infirmat că intenţia preşedintelui i-ar viza şi pe transnistreni, dar emisiunea în care Igor Dodon făcea anunţul mai poate fi accesată şi acum pe pagina lui de Facebook:

„Am de gând săptămâna viitoare să decorez militari moldoveni, am propus şi transnistreni, dacă ei vor cădea de acord, precum şi ruşi, pacificatori, cu distincţii de stat ale Republicii Moldova”, spunea în acest fragment Igor Dodon.

În apariţia de astăzi în faţa presei, Igor Dodon a lăsat să se înţeleagă că nici nu a avut de gând să-i includă în lista celor distinşi şi pe pacificatorii transnitreni. Spre deosebire de cei ruşi şi ucraineni, pe care, aşa cum se arată în decret, preşedintelel Dodon ar fi vrut să-i decoreze, dar ar fi avut nevoie pentru asta de acordul ţărilor respective. Şi nu se precizează dacă acest acord a existat sau nu.

După declaraţiile făcute televiziunii ruse, Igor Dodon şi-a atras critici multe şi dure, fiind acuzat că ar comite o „crimă”, „o gravă jignire” la adresa celor care și-au dat viața luptând pentru integritatea statului pe care îl conduce, iar un fost consilier prezidenţial, Vlad Ţurcanu, a spus că poate fi acuzat chiar de „trădare de Patrie”. Reprezentanţii puterii dominate de democraţi s-au abţinut totuşi să ia atitudine. O reacţie a existat doar la participarea Rusiei la manifestațiile din regiunea transnistreană la care merge, în trei zile, Dodon şi Rogozin, pentru marcarea a 25 de ani de la începutul operațiunii de pacificare.

Ambasadorul rus Farit Muhametşin a fost convocat de Ministerul de Externe de la Chişinău, pentru a i se comunica că Republica Moldova îşi doreşte transformarea în civilă a misiunii de pacificare de pe Nistru, deci nu poate privi cu ochi buni această celebrare.

Igor Dodon la întîlnirea cu presa, Condrița

Drept urmare, Igor Dodon a îndemnat, pe un ton ameninţător, diplomaţia moldovenească să denunţe acordul de încetare a focului din 1992 şi a sugerat că nu crede că cineva ar avea curaj la Chişinău pentru o astfel de acţiune.