Donald Trump l-a demis pe Anthony Scaramucci din funcția de director de comunicare al Casei Albe

Anthony Scaramucci în cursul unui interviu de la Casa Albă la 26 iulie

Președintele SUA, Donald Trump, l-a demis pe Anthony Scaramucci din funcția de director de comunicare al Casei Albe, după numai zece zile de la numire. Potrivit purtătoarei de cuvânt a administrației, decizia a fost luată pentru a permite noului secretar general al Casei Albe, generalul în retragere John Kelly să-și formeze propria ehipă. Potrivit Politico, care citează doi funcționari neidentificați de la Casa Albă, demiterea a avut loc la cererea lui Kelly. Scaramucci este al treilea director de comunicații care părăsește postul, vacant din mai.