Anticoruptie.md: deputați „transfugi” care au intrat în majoritatea parlamentară și-au cumpărat în 2016 case și mașini

Portalul anticoruptie.md scrie că mai mulți deputați care și-au părăsit fracțiunile pentru a intra în majoritatea parlamentară au făcut anul trecut achiziții scumpe, inclusiv locuințe, mașini și motociclete. Portalul a descoperit cel puțin opt asemenea parlamentari, analizându-le declarațiile de venit și interese pe anul 2016, care au început a fi publicate săptămâna trecută. Dar mulți dintre cei care și-au cumpărat mașini noi indică în declarații că au luat împrumuturi de la bănci. Un deputat, Ștefan Creangă, care și-a cumpărat casă și motocicletă, spune că a luat în ultimii ani împrumuturi fără dobândă din Italia și Bolivia.