La Chișinău ar urma să fie pronunțată sentința în dosarul fostului ministru al transporturilor Iurie Chirinciuc

Iurie Chirinciuc

La Chișinău ar urma să fie pronunțată astăzi sentința în dosarul fostului ministru al transporturilor, Iurie Chirinciuc, învinuit de trafic de influență și abuz în serviciu. Chirinciuc a fost reținut în 27 aprilie, împreună cu directorul interimar al Administrației Drumurilor şi doi oameni de afaceri, sub acuzația că ar fi estorcat bani de la un agent economic care a câștigat o licitație de reabilitare a unei porțiuni de drum. Procurorii spun că Iurie Chirinciuc a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, care-i asigură o pedeapsă mai blândă, dar avocatul fostului ministru susține că Iurie Chirinciuc se declară nevinovat. Pronunțarea sentinței în dosarul în care figurează fostul fruntaș liberal a fost amânată de două ori săptămâna trecută.