Organizația anticorupție Transparency International Moldova spune că noul cadrul legislativ care permite vânzarea cetățeniei moldovene străinilor creează riscul de legalizare a banilor murdari. Dar un autor al legii, deputatul democrat Sergiu Sârbu, a respins criticile, spunând Europei Libere că ar avea scopul să manipuleze opinia publică. Criticile Transparency International Moldova au fost formulate după ce Ministerul Justiției a identificat, în baza legii adoptate în luna iunie, „domeniile de dezvoltare strategică” în care pot investi străinii doritorii să obțină cetățenia moldoveană. Într-un proiect de hotărâre de guvern, ministerul a propus ca cetățenia să le fie acordată și celor care împrumută guvernului cel puțin 250 de mii de euro, pe o perioadă de cinci ani, prin cumpărarea de hârtii de valoare de stat. Deputatul Sârbu spune, însă, că potențialilor donatori vor fi verificați minuțios.