Papa Francisc a lăudat acceptarea migranților ca pe o dovadă de „frăție umană” într-o vreme când Europa face eforturi să controleze fluxul de străini, informează AP. Francisc a lansat mesajul luni la o conferință religioasă în sudul Italiei, consacrată promovării solidarității în regiunea Mării Mediterane. Papa i-a încurajat pe creștini, pe tineri și pe „toate persoanele de bună credință să considere prezența migranților ca o ocazie de dezvoltare umană, de contact și dialog”, ca și pe un prilej pentru muncă de caritate. În ultimii ani Italia a primit sute de mii de căutători de azil, mulți dintre ei migranți economici, care fuseseră salvați pe mare din bărci trimise de traficanții de oameni de pe coastele Libiei. Mai multe țări europene, ca Cehia, Polonia și Ungaria, au refuzat să accepte „cotele” pentru redistribuirea migranților la scara UE.