Un al doilea atac terorist în Catalonia, în stațiunea Cambrils, face mai mulți răniți

La locul atacului precedent de joi de la Barcelona

Poliția catalană spune că a ucis cinci indivizi care au efectuat vineri un nou atac de felul celui de joi de la Barcelona. În atacul de vineri, din stațiunea maritimă Cambrils,la 120 km sud de Barcelona, o mașină Audi A3 a intrat în oamenii de pe faleză, rănind mai mulți dintre ei înainte ca atacatorii să fie împușcați de o patrulă de poliție. Unul din civilii răniți este în stare gravă. Între timp poliția catalană continuă operațiunea de căutare a șoferului furgonetei care a intrat joi pe trotuarul bulevardului Rambla din Barcelona, omorând 13 oameni și rănind o sută. Victimele provin din 24 de țări. Printre răniți este un român. Nu există informații despre eventuale victime moldovene. Poliția catalană spune că există o legătură între atacul de vineri din zori de la Cambrils, cel de joi de la Barcelona și o explozie petrecută miercuri noaptea la Alcanar, la 200 km sud de Barcelona. Atacul de pe Rambla a fost revendicat de organizația extremistă Statul Islamic. Premierul spaniol Mariano Rajoy l-a numit „un atac terorist sălbatic” și a spus că spaniolii sunt uniți nu doar în jale, ci mai ales în hotărârea de „a-i învinge pe cei care vor să ne fure valorile și felul de viață”.