„Sărăcia uită de bună cuviință, de principii și de tradițiile sfinte”

Jurnalul săptămânal cu Adrian Prodan

Născut în 12 decembrie 1987 în raionul Floresti. A făcut studii la USM, obținând titlul de Licențiat în științe umanistice al Facultății de Litere. Primul serviciu a fost la un post de radio și tv din raionul de baștină. Ulterior s-a stabilit în Chișinău. A fost reporter la TVC 21; PRO TV, iar de câțiva ani activează la Jurnal TV. De curând mai are o postură nouă, cea de prezentator.

Luni

Pare a fi un început de săptămână ca și celelalte, dar interiorul nu mă lasă să mint. Duminică l-am petrecut pe ultimul drum pe un om drag sufletului, un om de la care am învățat multe lecții de viață iar cea importantă a fost cum e să lupți și să nu te plângi. Este vorba despre un verișor. A trăit doar 25 de ani, fiind cu patru ani mai mic decât mine, dar mă minuna de fiecare dată prin felul lui de a fi și prin maturitatea de care dădea dovadă. Nu a învățat carte pentru că s-a născut cu o boală care nu i-a înlesnit accesul la activitățile pe care noi le considerăm normale.

De fiecare dată însă când mergeam la Soroca, unde a locuit, parcă mă teleportam în anii de studenție, la o prelegere în fața unui profesor al vieții și destinului. Cred că în viața fiecăruia a existat sau există o asemenea ființă.

Mă gândesc la noi, muritorii: suntem născuți pentru a muri, însă nu toți mor din suferință. Dar suferința călește și ne învață pe noi cei „normali” să prețuim lucrurile simple, oamenii și mai ales acest dar deosebit: viața.

Nu am reușit să fac multe luni.

Ziua a început cu gândul la Sergiu și gândindu-mă la el am și adormit. Nu înainte de a schimba câteva vorbe cu mătușa care a rămas cu sufletul gol și pustiu, dar și cu mama, care așteaptă în fiecare seară să o sun. Este o tradiție, iar ea nu mă lasă să o încalc. Când mai ies cu prietenii și nu îi spun noapte bună își sună ea insistent feciorașul până îl găsește și încearcă într-un fel să-l mustre cu un zâmbet ascuns de mamă: "de ce nu m-ai sunat? Ai muncit până târziu?"

Marți

Marți a fost o zi și mai grea. La durerea sufletească s-a mai adăugat și cea fizică, căci ciclul vieții ne pune înainte de toate. De dimineață am mers pentru o intervenție la stomatolog: Așteptare, emoții, durere, însă doctorul mi-a zis că a fost bine. Îl cred. Pe la ora prânzului am plecat spre casă, sleit de puteri. În drum spre casă am trecut pe la piață pentru a cumpăra legume. "-Cât e doamnă kilogramul de roșii? -12 lei. Ca răspuns îi zic femeii că același sortiment cumpărat de la Soroca costa cinci lei. Îmi răspunde ea arogant sau poate nu: "acolo e Soroca, aici e Chișinăul." Mă gândesc eu: oare nu e același produs?

Fiecare amăgește cum poate sau unii ar spune, că fiecare se descurcă cum poate. O țară pe cât de săracă, dar plină de tradiții creștine, în care te-ai aștepta la mai multă omenie, în care te-ai aștepta la mai puțină răutate și lăcomie, dar sărăcia uită de bună cuviință, principii și de tradițiile sfinte.

Mulți spun că peștele de la cap se strică, dar oare noi nu suntem parte a acestui animal vertebrat? Ba da, răspund eu. Noi suntem înotătoarele. Creierul (adică rațiunea) poate să dea comandă, dar nu să și impună.

De parcă nu ar fi fost suficient, seara am avut o discuție mai aprinsă cu un prieten. Ce să spun, viața te pune la multe încercări, iar una este cum e să îți alegi prietenii sau cum îi deosebești pe cei buni de cei interesați doar de anumite aspecte ale prieteniei cu tine. Oare aparențele înșeală? Da, o pot spune din propria experiență.

Mi-am dat seama că oamenii sunt atât de schimbători, că uită mereu binele pe care l-ai făcut, iar cel mai important, sunt cu tine cât le ești comod sau necesar, iar după, după de parcă nici nu ai exista sau nu ai fi existat vreodată.

Ce nu te omoară te face mai puternic, dar noi nu suntem făcuți din fier, anumite lucruri dor, dar durerea se vindecă, însă faptele rămân.

Miercuri

M-am trezit dis-de-dimineață. Durerea de dinți nu m-a lăsat să dorm. Am luat pastilele prescrise de medic, după care am mers în oraș cu niște treburi. Nu am reușit să le fac pe toate că am și plecat la un eveniment „departe de cele lumești”. Am fost să filmăm cum își sărbătoresc unii preoți ziua de naștere. Necunoscute mai sunt căile Domnului. În plin post, aproximativ o sută de preoți au uitat de ce spune Biblia și au mers în unul dintre cele mai luxoase localuri din capitală să-și felicite „prietenul”. A propos de prieteni, Nicolae Roșca, așa îi zice Sfinției Sale, preot la mănănăstirea de pe strada Ciuflea. Mașini luxoase, fanfară la intrare, interpreți plătiți să-i cânte sărbătoritului. Din ce bani? Mi-a răspuns un preot la plecare: „din milostenia creștinilorø. Concluzia este: dați oameni buni bani pentru sănătate atunci când mergeți la biserică pentru ca unii „duhovnici" să o ducă mai ceva ca-n sânul lui Dumnezeu.

După ce am fost și înjurat și lovit la sarbătoarea părintelui Nicolae (pentru că aceste lucruri au devenit normale), am mers la consultație la stomatolog. Măcar aici m-am bucurat. Medicul mi-a zis: "Adrian, totul este bine".

Seara nu am putut să încalc tradiția așa că am sunat-o pe mama. Mi-a povestit de ale ei, ce a făcut, ce îi fac „băiețiiø, așa le zice la boboci, și cum se simte. A trecut prin multe în viață, iar consecințele le simte acum. O susțin în toate, aproape în toate. Uneori nu doar copiii greșesc.

Joi

O nouă zi, dar cu noi surprize fie plăcute sau mai puțin așteptate. De această dată o veste bună, o veste care ar putea să-mi schimbe viața, nu radical, însă spre bine. Asta îmi doresc. Nu vă spun mai multe. Deocamdată să rămână un mister.

Plin de energie, dar puțin deranjat de durere, am mers și astăzi la medic. Același răspuns: „Adrian, totul decurge bine". În drum spre casă am trecut pe la un bun prieten la serviciu. Nu îi spun numele că o să dați buzna la farmacia unde activează. Este un specialist de nota zece, spun eu. Nu în zadar oamenii revin după medicamente cu recunoștință pentru sfaturi. Seara, seara ce am făcut, am pus pe hârtie activitatea mea de o zi, nu prea încărcată. Nu, pentru că sunt în concendiu, dar de jurnalism n-am uitat, nici de Jurnal TV. După mi-am onorat datoria de fecior și am sunat-o pe mama să-i zic „noapte bună”.

Vineri

Și a venit și ziua de vineri.

Trec zilele precum anii și viața omului.

O dimineață obișnuită: cu micul dejun, pastile prescrise de medic, însă fără alarmă la 07:30, ora când trebuie să mă trezesc și să mă pregătesc de plecare la serviciu. După ce mi-am băut ceaiul, am luat drumul spre dentist. Același doctor, cu aceeași veste bună.

Profesionistul își cunoaște meseria pe care o face cu dedicație, pentru asta este admirat și de oameni.

La întoarcerea acasă am trecut pe la piață după niște fructe. De această dată am cumpărat niște pere de la o bătrânică din suburbie, care mi s-a plâns că nu îi ajunge pensia, iar din vânzare mai caștigă un bănuț.

Așa trăiesc unii: cu ziua de azi pentru că nu știu ce îi așteaptă mâine, alții însă trăiesc în lux și lăfăială ca Nae.

Revenind la ale mele.

Am ajuns acasă. Acasă e locul unde îmi regăsesc liniștea. Asta vă doresc și vouă: liniște în suflete și mult, mult optimism într-un viitor mai bun, mai luminat, un viitor pe care noi să-l creăm, un viitor care să nu ni se impună cu de-a sila. Cei care sunt oameni nu caută plăceri trecătoare, lux și extravaganțe, ci tânjesc după decență, după normalitate și după liniște.