Un cutremur a lovit luni seara insula turistică italiană Ischia, omorând cel puțin doi oameni și rănind câteva zeci. Localnicii și oaspeții insulei aflată la mică distanță de Napoli au fugit speriați din locuințe și hoteluri, iar mulți turiști au preferat să plece acasă înainte de vreme, de teama posibilelor replici seismice, relatează Reuters. Imagini televizate au arătat șase clădiri prăbușite, inclusiv o biserică, în localitatea Casamicciola. Seismul a avut loc cu doar câteva zile înaintea primei aniversări a cutremurului puternic care a omorât aproape 300 de oameni în centrul Italiei, în special în orașul Amatrice. Intensitatea cutremurului din Ischia a fost estimată la 4 grade.