Un proeminent regizor de la Moscova, Kiril Serebrennikov, care a protestat împotriva guvernului, a fost reținut sub acuzația de fraudă. Comitetul de Investigații a spus că Serebrennikov care este directorul artistic al Centrului Gogol și fondatorul trupei de teatru „Studioul al șaptelea” este bănuit de delapidarea a 68 de milioane de ruble (aproximativ 1,1 milioane de dolari) din fondurile publice primite în anii 2011-2014 pentru un proiect de dezvoltare și popularizare a artei. În vârstă de 47 de ani, Serebrennikov riscă 10 ani de închisoare. Alți trei reprezentanți ai Centrului Gogol și „Studioului al șaptelea” au fost reținuți anterior.
Regizorul rus Kiril Serebrennikov, un critic al Kremlinului, a fost reținut sub acuzația de fraudă
Kiril Serebrennikov