„Cred cu tărie că trebuie să ne educăm pe noi înșine pentru a ne putea educa copiii”

„Cred cu tărie că trebuie să ne educăm pe noi înșine pentru a ne putea educa copiii”

Născută în 9 noiembrie 1985 la Chișinău. Și-a luat licența în Jurnalism și Comunicare și diploma de magistru în drept la USM. Experiență de peste 15 ani în jurnalism, comunicare, relații publice. Fost consilier al premierului Republicii Moldova. Implicată de 8 ani în acțiuni de caritate legate de copii, bătrâni și familii social vulnerabile. Purtătoare de cuvânt la Institutul Mamei şi Copilului.

Luni

5:45 Gladiatorul. Mesaj pe ecran: "Bună dimineața, cască ochii, că iar o să întârzii!"

Nuuuuu. Încă 5 minute. Încă 3 minute. Încă 3 minute.

De ce nu încep zilele de la 9:00? Și se încheie la 00:00? Perfect pentru mine.

Uh ce rece ești dușule! Dă-mi pace. Eu pot să dorm în timp ce tu îți faci treaba. Hai lasă-mă să mai doooorm.

6:15 Aria în urechi. Kipeloff știe să trezească. Valea Morilor - locul meu preferat. Locul unde se întâlnește zilnic sufletul cu sportul. Azi 6 km.

7:30 Iubirea mea, hai, ochii mari! Bună dimineața! Începe o săptămână nouă. Mi-nu-na-tă săptămână!

- Maaaam, încă 5 minute. Încă 3 minute te rog.

Mama ei de genetică.:)

7:45 Duș, coafură, machiaj, rochiță. Zilnic.

8:30 Bună dimineața! Iubirea mea, mama fuge la muncă. Rămâi aici și faci toate procedurelele necesare. Ne vedem seara!

9:00 Începe nebunia :)

Locul de muncă de bază Institutul Mamei și Copilului – purtător de cuvânt – fiecare zi, majoritatea timpului, la foc continuu, muncesc aici.

Am învățat anatomie câââât a încăput în mine cândva. Am învățat medicină, amatoricește, dar suficient pentru ca atunci când mă jelui că mă doare în spate, să știu că mă țin de rinichi. :)

Am visat să fiu neurochirurg. Am visat să intru în sălile de operații și să fac minuni. Să salvez. Dar am ascultat de nevoie părinții și nu am dat la medicină, mai ales că până în facultate aveam deja vreo 10 ani de jurnalism de tot felul

Acum opt luni am ajuns purtător de cuvânt la IMC într-o decizie de 15 min, contrar tuturor argumentelor contra. Și a fost unul din cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat.

Indirect, visul meu s-a realizat. Doar că după opt luni înțeleg că am purtat toți acești ani în mine un regret inutil. Nu, eu nu vreau să fiu neurochirurg, nu mai vreau să fiu medic. Pentru că de departe, nu e ceea ce pare. Pentru că este o ardere profesională și personală incredibilă. Este o dăruire și un consum fantastic. Da, cu excepții, pe care am destul discernământ să le văd și să mă doară.

Eu am fost un pacient foarte pretențios. Astea opt luni am fost una din lecțiile mele. Că nu e alb și negru. De fapt - că nu e negru totul deloc. Pentru că în fiecare zi medicina înseamnă, în afară de cazurile negative, majoritar artificial umflate de presă – zeci de mii de cazuri fericite, de mame, tați salvați, de nopți nedormite și copii întorși în familii. Fiind în sistem, văd cum prin mâinile medicilor lucrează Dumnezeu - și asta e minunat. Acum înțeleg multe, foarte multe altfel. Și ar fi minunat ca fiecare jurnalist care caută ceartă cu mine – să aibă experiența lucrului în spital. Asigur pe toată lumea că se schimbă radical perspectiva.

Ziua telefonul sună continuu, kilometri întregi alergați pe cele 9 ha ale spitalului. Reanimare, chirurgie, urgențe, pediatrie, maternitate și iar de la capăt. Pacienți internați, pacienți salvați, pacienți dificili. Viață. Pe coridoarele IMC clocotește viața, în toate formele ei – în peste 40.000 pecienți pe an.

Programul flexibil sună bine, dacă conștiința e mai “Altfel” , în celelalte cazuri, în dorința de a face mai multe – se muncește mai mult uneori, decât într-un program normal.

00:35 Gata ziua. Doamne, mulțumesc pentru tot ce îmi dai. Îți mulțumesc pentru tot ce am făcut azi.

O oiță, două… Gataaa… Eu nu-s…

Marți

6:15 Bună dimineața cu Okean Elzi. Azi așa. Așa simt astăzi. Muzică toată casa. Rutina zilnică, pregătiri, trecut prin cap tot ce trebuie să fac azi. Uh și câte trebuie să fac.

Ziua toată - veșnică nebunie.

Copil, mămica, gospodărie, telefoane, presă, scrisori, mesaje, evenimente, discuții pe fiecare din proiectele în derulare, plus efort și timp pentru caritate. Vreau să le reușesc pe toate. Nu pentru că cineva mă obligă, dar pentru că așa îmi doresc. Așa mă simt vie. Simt viață. Simt că zilele nu trec pe lângă mine, în zadar.

Să înceapă ziua! Doamne ajută să fie bună!

18:00 Am descoperit motocicletele și plăcerea de a merge pe motor datorită unui om drag sufletului meu. El a sădit în mine dorința asta de libertate. Frumoasă libertate. Dar atât de responsabilă și periculoasă.

“Ești motivată să înveți azi? Mai avem cinci lecții. În care trebuie să știu că o să rămâi vie, după ce o să ieși singură pe motor în lume și că n-o să fie nevoie să te strângă de pe asfalt.

Trebuie să știi că impactul frontal la 30 km/oră este fatal. Indiscutabil. Pentru a evita ceva ce nu îți dorești să se întâmple – trebuie să previi. Când vezi că nu mai poți controla procesul - lasă motocicleta, ia poziția și sari într-o parte. Oricare ar fi traumele - vor fi mai mici. “

Îmi doresc așa de mult ca pietonii, motocicliștii, șoferii și bicicliștii să facă schimb de roluri. Pentru o zi măcar. Atunci tuturor le-ar fi clare mai multe și multe situații complicate ar fi evitate.

19:30 Minunea mea de fată. Cina, plimbărica de seară și discuții despre școală și prima dragoste

Nu sunt mama lipicioasă și sufocantă. Nu educ și cresc după reguli și cărți. De fapt mă cam atacă lecțiile date tuturor. Get a life! Hai fiecare își vede de viața lui proprie și personală – asta doar e minunat! Cred cu tărie că trebuie să ne educăm pe noi înșine pentru a ne putea educa copiii. Pentru că sigur copiii nu fac ce zicem noi, copiii fac ce facem noi. Vreau să las urme frumoase și amintiri frumoase și deosebite copilului. Ieșiri, experiențe, învățături și exemple. În același timp sunt leoaică, atunci când vine vorba să îmi apăr copilul. Orice ar fi, ea trebuie să știe că nu o voi lăsa singură, că o să-i țin spatele în fața lumii întregi, orice ar face. Și înainte de a judeca vreo acțiune, o să întreb între 4 ochi: spune-mi ce simți tu și de ce ai procedat așa? În orice clipă – sunt gata viața să îmi dau pentru fata mea. O iubesc.

Miercuri

6:15 Începe nebunia. Rutina zilnică, pregătiri, dejun, copilul la procedurele.

Este frumos să fiu implicată în mai multe proiecte zilnic, să fac de toate zilnic, dar asta înseamnă trăit pe telefon, pe mesaje, pe 2 agende și 24 ore cu capul în treburi, fără zile de odihnă.

Nu încep nici o zi fără muzică și tot fără muzică nu continui.

Azi începem cu Carlas – pe repeat.

Trei cazuri extrem de grave salvate de medicii IMC. Facebook, presă, promovare.

Muncă în teren.

“- Știi că x mi-a spus iată asta despre tine…

Eu: - Da pentru Dumnezeu, când nu sunt de față poate să mă și bată

Nu mă interesează bârfele și părerile absolut deloc. Nimeni nu a fost nici o zi în papucii mei. Nu a muncit, nu a crescut copilul, nu a trăit situațiile mele de viață și nu a plâns lacrimile mele, pentru ca să știe de ce am procedat așa sau altfel.

Da, am destule păcate pentru care pot fi scoasă pe eșafod. Am o bănuială rezonabilă că toți le au, diferite, dar păcatele altora nu mă privesc și nu vreau să judec pe nimeni. Fiecare are propria viață, propria conștiință și propriul Dumnezeu.

Nu mă privește părerea lumii. La 80 ani ai mei, o parte din cei care mă judecă azi nu vor mai fi – o altă parte vor fi deja senili și nu își vor mai aminti poate de mine.

La 80 ai mei, la care sper să ajung – va conta un singur lucru – părerea Mea despre mine. Și urmele frumoase lăsate în urmă. “

23:35

Iartă-mă

Te iert

Te iubesc

Mulțumesc.

Joi

Gata pentru o nouă zi! Să înceapă!

Același cadru – alte scene zilnice.

Fabrica de fericire – proiectul meu de suflet

O faptă bună în fiecare zi. Unul din principiile mele.

Ca în piesa DDT - Eto fseo shto ostanetsea - posle menea.

Nu rămâne nimic după noi. Nimic. Se stinge tot, se șterge tot. Munca, treburile, averea. Totul se reduce la un colac, o lumânare, o cană și un prosop.

Dar noi rămânem vii. Prin urmele frumoase lăsate. Prin dragostea și energia dăruită lumii noastre - copiilor noștri, oamenilor dragi sufletului, oamenilor cărora alegem să le facem un bine.

Cred, idealist, că doar prin dragoste de oameni și bunătate viața noastră are un sens. Și mai cred că un bine făcut cuiva - poate să nu însemne nimic pentru lume, dar poate însemna totul pentru acel cineva.

Sunt 8 ani deja, de când colind Moldova și de rând cu frumos și lumină, văd durere, deznădejde și lipsuri cumplite. 8 ani de mers prin sate la familii vulnerabile, la internate și aziluri, la copii cu disabilități și bătrâni imobilizați la pat. 8 ani în care am înțeles că în fiecare zi putem ajuta pe cineva și am făcut tot posibilul să ajut. Am avut mare noroc de oameni buni cu care am mers pe același drum – fără susținerea cărora, inclusiv financiară - orice efort al meu era în zadar.

Ultimele zile am fost mai activă pe facebook în colectarea unor obiecte necesare Internatului pentru băieți cu disabilități de la Orhei, colectarea de fonduri pentru un scaun cu rotile pentru o fetiță, cele necesare Azilului din Cocieri.

Mulți ani nu am făcut publică nici o acțiune a mea – acu ceva timp am zis că nu a fost corect. Și nu e vorba de modestie sau fală. Este vorba despre impuls. Sunt mulți oameni buni, care vor să ajute – doar că nu știu cum și unde. Și sunt, din păcate, tare multe cazuri în care e nevoie de ajutor. Noi putem schimba multe, de fapt, noi – suntem schimbarea. În fiecare zi.

18:00 Orhei, Internatul pentru băieți cu disabilități. Am mers să duc donațiile strânse de la oamenii buni. Mulțumesc tuturor pentru efort. Jos pălăria!

Ion: Stela, ești așa frumoasă, toate fetele și femeile sunt frumoase.

Vasile: Dacă ar fi cum vreau eu, aș vrea să vii mai bine câte oleacă în fiecare zi…

Vasile: Am fost zilele astea în vizită la o familie. Așa de bine a fost…

Sergiu: Da când mai vii? Când mai veniți? Bine să vedem oameni, așa de bine…

21:00 “ - Iubirea lu mama. Hai la plimbărică. Mi-a fost dor de tine azi.

• - I missed You too, my child Glumesc, mi-a fost și mie dor de tine, mam.
• - Te iubesc. “

00:15 A fost o zi așa de plină. Plină de toate. Dar atât de frumoasă. Mulțumesc Doamne, pentru încă o zi.

O oiță... Nu-s...

Vineri

6:15 Rutină, muzică, alergat contra cronometru, încercări disperate să nu întârzii. Fac progrese la acest capitol în ultimul timp.

8:00 Ochii la drum. Spre Cahul.

Un alt proiect în care sunt activă este Implicare pentru autism al FEDRA.

Cunoșteam superficial ce e autismul până să încep activitatea, dar tot ce am învățat odată cu acest proiect despre autism și copiii cu autism – este fantastic.

Ei văd altfel lumea noastră. O văd segmentar. Un copil cu autism aude toate sunetele cu aceeași intensitate. Percepția, mirosul, frecvența sunetului toate sunt specifice – aud mai bine, decât copiii fără autism.

În cadrul proiectului organizăm 2 mese rotunde și un concert de caritate la Ungheni pe 16 septembrie. Cea mai importantă realizare este platforma elaborate: autismmap.md – locul unde orice părinte care vede comportamente care i se par ciudate, poate face un test screening – pentru a vedea dacă, posibil, copilul său suferă de autism.

16:00 IMC. Presă. Intoxicații – informare – interviu. Jurnaliști certăreți, declarații prin telefon.

Astăzi, după 20:00 strâng donațiile pentru scaunul cu rotile al fetiței din Florești și pachetele cu obiecte pentru băieții de la Orhei.

Sâmbătă și duminică am câteva drumuri de făcut prin țară, am timp cu fetița mea și cei dragi, am gospodărire, sport, grijă de mine și odihnă. Și apoi – iar de la capăt.