Banca Națională a coborât cu jumătate de punct procentual rata dobânzii-cheie, de la 8% la 7,5%. Într-un comunicat de presă BNM se spune că decizia a fost luată după ce s-a constatat atenuarea presiunilor inflaționiste pe termen mediu, cauzată de temperarea activității economice și aprecierea leului moldovenesc. În iulie rata inflației a fost totuși 7,3%, deasupra țintei pe termen mediu de 5%. Tot ieri BNM a anunțat că sunt în creștere remitențele, adică banii trimiși acasă de moldovenii aflați la muncă în străinătate. În iulie s-au trims acasă peste 105 milioane de dolari, cu peste 8% mai mult decât în iulie 2016. Cei mai mulți bani, 35%, au venit din Rusia.