Impas în negocierile referitoare la Brexit între Marea Britanie și UE

Cei doi negociatori șefi Michel Barnier (UE; dr.) ministrul britanic David Davis

Negocierile între Marea Britanie și Uniunea Europeană privind retragerea Marii Britanii din UE nu au înregistrat progresele așteptate, pentru ca în octombrie să se treacă la o nouă fază a discuțiilor, a declarat joi Michele Barnier, negociatorul șef al UE. După patru zile de discuții, trei probleme majore continuă să fie subiect de dispută: drepturile cetățenilor britanici în UE și ale cetățenilor europeni în Marea Britanie, statutul frontierei între Irlanda de nord și Irlanda, și cât de mare este datoria Marii Britanii. La conferința de presă cu Barnier, negociatorul britanic David Davis a lăsat de înțeles că Londra ar fi dispusă acum să plătească „mai mult” decât minimul obligatoriu. Bruxelles-ul estimează că Londra are angajamente financiare față de UE în valoare de aproape 60 de miliarde de euro.