„Democrația trebuie apărată în fiecare zi, iar asta nu e o simplă lozincă”

Jurnalul săptămânal cu Maia Sandu.

Your browser doesn’t support HTML5

Jurnalul săptămânal cu Maia Sandu

Născută în 24 mai 1972 în satul Risipeni, raionul Fălești. De provesie economistă. A studiat la Harvard Kennedy School of Government din Statele Unite, unde a obținut titlul de master în administrație publică. A fost consiliera directorului executiv al Băncii Mondialr, la Washington DC. Între 24 iulie 2012 - 30 iulie 2015 a fost ministru al educației în guvernul Republicii Moldova. Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate. În octombrie 2016 a fost desemnată candidat comun al dreptei proeuropene și antioligarhice la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. În turul II, ea a obținut 47,89% din voturi.

Luni

Programul pentru prima zi a săptămânii e mai relaxat, de obicei. Pentru că weekendurile sunt întotdeauna ocupate cu întâlniri prin țară, luni, în prima jumătate a zilei, o iau mai ușor. Și weekendul precedent a fost plin. Sâmbătă am mers la Orhei la o întâlnire cu colegii PAS de acolo, iar, spre amiază am făcut o drumeție prin pădurile Orheiului împreună cu mai mulți membri PAS ca să ne dezmorțim oasele. În drum ne-am oprit în satul Râșcova unde am mers din ușă-n ușă, am vorbit cu oamenii pe care i-am găsit pe-acasă și am distribuit ziarul partidului. Duminică, cu noaptea în cap, am pornit spre Cahul, iar la 9 dimineața eram deja în satul Slobozia Mare, sat în care am obținut un sprijin masiv la alegerile prezidențiale. Oamenii și-au spus păsul și supărările. Ne-au vorbit despre faptul că li se dărămâ casele din cauza camioanelor de mare tonaj care circulă cu viteză mare prin localitatea lor și despre nenumăratele petiții pe care le-au trimis autorităților, fără niciun rezultat. Ne-au povestit cum, de curând, Igor Dodon le-a vizitat localitatea, dar i-a fost frică să se întâlnească cu oamenii, trecând doar pe la biserică. Două ore mai târziu, am mers în satul Brânza, o altă localitate care s-a remarcat de-a lungul istoriei ca susținător al valorilor naționale și democratice. Aici am obținut 95% din voturi la ultimele alegeri. Împreună cu acești oameni am hotărât să facem publică declarația noastră prin care demascăm acțiunile neconstituționale ale celui care a ocupat fotoliul de președinte al țării prin fraudă și minciună și am cerut organelor statului să intenteze un proces penal împotriva acestuia pentru trădare de patrie. Mi-aș fi dorit să discutăm altfel alte lucruri, în altă atmosferă despre independența Republicii Moldova. Dar oamenii aceștia, care luptă de un sfert de secol, păstrându-și crezul în libertate, în democrație, reprezintă cea mai bună încurajare să nu cedăm pesimismului și provocărilor.

Marți

Astăzi de dimineață merg la un interviu pentru o publicație online, iar după masă am mai multe întâlniri, inclusiv cu potențiali membri ai următorului birou permanent al partidului. Discutăm despre pregătirile pentru Congresul PAS din 10 septembrie, dar și despre planurile de după congres. Avem planuri serioase.

Miercuri

Miercuri e zi de audiență la PAS, doar că pentru azi nu s-a înscris nimeni. Lumea e încă în vacanță. La amiază particip la conferința de presă organizată de către Consiliul Marii Adunări Naționale, unde facem apel la toți cetățenii Republicii Moldova care nu vor să trăiască sub un regim autoritar, care nu vor ca să le fie furat votul să vină în scuarul Parlamentului în 17 septembrie pentru a protesta împotriva schimbării sistemului electoral. Democrația trebuie apărată în fiecare zi, iar asta nu e o simplă lozincă. Cei care au pus mâina pe putere și care încearcă să instaureze un regim autoritar calcă în picioare dreturile noastre. Drepturile noastre nu sunt o noțiune abstractă. Drepturle noastre pornesc de la lucruri elementare – dreptul la siguranță, dreptul la viață. O confirmare a faptului că suntem în pericol în propria țară este știrea despre tânărul care a murit în condiții suspecte în penitenciar, unde a fost adus după încălcarea regulilor de circulație... Am ajuns să trăim timpuri în care trebuie să ne păzim de cei pe care îi plătim ca să ne apere. La cină merg la ambasada Germaniei, la invitația noii ambasadoare, pentru o discuție cu Hartmut Koschyk, deputat în Parlamentul Germaniei, împuternicit al guvernului federal german pe probleme de migrație și minorități naționale, dar și cu alți reprezentanți ai corupului diplomatic la Chișinău. Discuțiile sunt interesante, iar concluzia e una: orice animozitate interetnică poate fi depășită, oricât de adânci ar fi rănile istorice, dacă politicienii ar fi responsabili și ar promova mesaje și acțiuniuni unificatoare, în loc să dezbine și să ațâțe ura. Minoritățile naționale nu au cum să trăiască bine într-o țară în care majoritatea trăiește rău și viceversa.

Joi

Astăzi lucrez de acasă. E sărbătoarea limbii române. Cu discursuri ipocrite ale guvernării care se teme să pronunțe numele limbii. Limba română trebuie sărbătorită în fiecare zi învâțând-o și vorbind-o corect, apreciindu-i și sprijinindu-i pe profesorii de limbă română.

Vineri

1 septembrie încheie săptămâna sărbătorilor. Pentru mine e probabil cea mai tristă zi din această săptămână a sărbătorilor triste. Pentru că educația e și mai puțin apreciată, iar sistemul educațional este într-o stare gravă. S-a cam ales praful din efortul echipei noastre și din efortul a mii de oameni care cred în educație și care au muncit pentru a îndrepta lucrurile în educație. La minister au fost readuși în funcții oameni corupți, care timp de decenii s-au căpătuit din banii educației. Profesioniștilor le este foarte greu să reziste în acest sistem. Sper să reziste pănâ reușim să repunem educația pe agenda societății și a guvernării. Am avut întâlniri cu colegii de partid din Hâncești și Cimișlia, iar la weekend merg la Strășeni, Fălești și Glodeni. Avem mult de lucru, nu e ușor, dar suntem hotărâți să reușim în pofida tutuor greutăților. Seara aprindem o lumânare în memoria tânărului ucis de regim. Și să punem presiune pe acest regim să facă lumină în acest caz și să pedepsească vinovații. Dacă nu suntem gata să mergem să ne apărăm dreptul la viață, atunci pentru ce mai suntem gata să luptăm?