Președintele Igor Dodon a anulat deciza de miercuri a guvernului de a permite participarea militarilor moldoveni la manevre internaționale din Ucraina, acealași manevre la care R.Moldova este prezentă din 1996. Pe pagina sa de Facebook, Dodon a precizat că „Pentru prima dată în calitatea mea de șef al statului, am decis să fac uz de dreptul meu constituțional, conform art.88 al. i din Constituția RM care prevede că șeful statului „suspendă actele Guvernului, ce contravin legislației, până la adoptarea hotărârii definitive a Curții Constituționale”.
Igor Dodon susține că guvernul ar fi încălcat prevederile Legii cu privire la apărarea națională, art.33, al.3 care prevede că „Participarea unor unități (subunităţi) ale Armatei Naționale în afara teritoriului țării cu efective, armament şi tehnică militară la exerciții militare comune cu unități militare ale altor state se aprobă de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate”.
La ședința de miercuri a guvernului, la inițiativa premierului Pavel Filip, s-a adoptat hotărîrea privind trimirea trupelor în Ucraina, pentru a contracar refuzul de marți al președintelui de a aprobat solicitarea similară a Ministeru Apărării.
Cei 57 de militari urmau să participe în perioada 7-23 septembrie la exercițiul multinațional „Rapid Trident”, la care R. Moldova este reprezentată din 1996. În solicitarea adresată de Ministerul Apărării președintelui se spune că exercițiul este de folos mai ales pentru participarea militarilor moldoveni la misiuni de pace cum este cea din Kosovo. Potrivit site-ului oficial al forțelor armate americane din Europa, la exercițiul ținut lângă Iavoriv urmau să participe 1800 de militari din 14 țări, toate membre în NATO cu excepția Moldovei, Georgiei și Ucrainei.