Repercusiuni ale exercițiului „Rapid Trident”: președintele moldovean Igor Dodon cere demisia ministrului interimar al apărării

Lansare festivă a exercițiului „Rapid Trident” în Ucraina, în september 2014

Președintele Igor Dodon a cerut demisia ministrului interimar al apărării, Gheorghe Galbura, după ce guvernul a nesocotit interdicția președintelui de trimitere a militarilor la exerciții cu participare NATO în Ucraina. 57 de soldați moldoveni au plecat joi spre Iavoriv, la granița ucraino-polonă, deși Dodon, în calitate de comandant suprem, le ceruse explicit să nu plece. Vorbind vineri la o conferință de presă la Chișinău, Dodon a spus că a semnat un nou ordin prin care interzice tuturor militarilor să iasă din țară fără acordul lui. La conferința de presă Dodon s-a arătat mâhnit că R. Moldova nu este republică prezidențială, și nu-l poate demite pentru acest incident pe premierul Pavel Filip, care i-a „răsturnat” interdicția și a trimis soldații la manevrele „Rapid Trident”. Potrivit PRO TV, Dodon a spus astăzi că-i va sancționa pe cei 57 de soldați, după ce ieri amenința să-i retrogradeze pe comandanții lor.

Moldova participă la exercițiul „Rapid Trident” de peste 20 de ani, ca țară-parteneră. Anul acesta erau așteptați la Iavoriv, în Ucraina, 1800 de militari din 14 țări, majoritatea membre NATO.