Ambasadorul american la Chișinău, James Pettit a atras atenția că holdingurile media din Republica Moldova rămân concentrate în mâinile unor lideri politici. La o conferință internațională despre starea pieței media, ambasadorul american a criticat și faptul că instituțiile media reflectă interesele proprietarilor și nu informează populația despre cele mai importante evenimente. Presa din Republica Moldova este finanțată din exterior și nu neapărat reprezintă interesele cetățenilor moldoveni, a mai spus James Pettit, citat de IPN.