Președintele Lukașenka dă asigurări că militarii ruși participanți la aplicațiile din Belarus vor pleca acasă

Aliaksandr Lukașenka

Președintele R. Belarus, Aliaxandr Lukașenka, a dat asigurări că militarii ruși participanți la exerciții militare pe teritoriul țării sale vor pleca acasă după încheierea manevrelor. Lukașenka a făcut remarca la Borisov, după ce a asistat la o parte din exercițiul „Zapad 2017”. „Garanțiile (privind plecarea militarilor ruși) au fost date cu mult înainte ca exercițiile să înceapă”, a spus liderul de Minsk, răspunzând întrebărilor reporterilor. El a numit „jenante” speculațiile că prezența soldaților ruși ar fi o ocupație mascată. Exercițiul ruso-belarus a fost criticat în occident. NATO a spus că Moscova și Minskul ar fi trebuit să anunțe mai din timp manevrele și să invite mai mulți observatori străini. Iar în țările baltice și Polonia unii politicieni au spus că „Zapad 2017” este o demonstrație de forță la adresa statelor lor.