Fugarii regimului. Episodul I
Your browser doesn’t support HTML5
Arhitectul Alexandru Budișteanu avea 16 ani, în 1944, când a fost nevoit să se refugieze din Basarabia, împreună cu părinții, în România din dreapta Prutului, de frica sovieticilor. La puțin timp, s-a dovedit că nici acolo nu sunt în siguranță, basarabenii fiind „vânați” de noile autorități comuniste de la București pentru a fi trimiși înapoi în stânga Prutului, ca „cetățeni sovietici”. Cum a scăpat de „repatriere” și cum a ajuns să facă aspirantură la Moscova, să lucreze la Centrul ONU din New York și să fie arhitect-șef al Bucureștiului, tăinuindu-și convingerile antisovietice și anticomuniste, vedeți în documentarul realizat de Mihaela Gherasim. Filmul face parte din seria de șapte documentare cu genericul „Fugarii regimului”. Protagoniștii s-au născut în perioada interbelică pe teritoriul actualei Republici Moldova, iar pe vremea URSS, din cauza regimului totalitar comunist, s-au refugiat în diferite țări.
Realizarea proiectului a fost posibilă datorită asistenței oferite de poporul american, prin intermediul Ambasadei SUA în Republica Moldova. Opiniile exprimate în documentare nu reflectă în mod necesar poziția ambasadei.