Deschiderea arhivelor fostului KGB rămâne un deziderat neîndeplinit sau doar parțial îndeplinit, în țările care au fost parte a Uniunii Sovietice și sunt astăzi cuprinse în Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeana. Este vorba de Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus. Într-un studiu intitulat „Accesul la arhivele KGB: experiența Ucrainei pentru țările Parteneriatului Estic”, lansat luni la Chişinău, se spune că Ucraina asigură cel mai larg acces la dosarele represaliilor regimului totalitar comunist de până în anul 1991. Ucraina este urmată de Republica Moldova, iar la coada clasamentului se poziționează Belarus unde arhivele rămân a fi în mare parte inaccesibile. Chestiunea a fost extrem de complicată și în ţări care sunt astăzi membre ale Uniunii Europene, precum Cehia, România sau Bulgaria.
Your browser doesn’t support HTML5
„Voinţă politică pentru schimbarea regimului de acces la arhivele KGB-iste este ceea ce îi lipseşte Moldovei”
Momentul de cotitură în deconspirarea dosarelor privind victimele represiunilor comuniste în Ucraina a fost adoptarea în aprilie 2015 a pachetului de legi privind decomunizarea ţării, care a inclus şi deschiderea arhivelor fostului KGB de până în anul 1991. Agresiunea rusească a impus la Kiev ritmuri și astfel de măsuri legislative controversate care pun în chestiune istoria relațiilor dintre cele două popoare, aflate şi azi în război. Este concluzia formulată de Andrii Kogut, directorul arhivei Serviciului de securitate de la Kiev, unul dintre autorii studiului:
„Euromaidanul şi agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, anexarea Crimeii şi războiul din Doneţk şi Luhansk au fost un puternic impuls pentru reinterpretarea trecutului sovietic. Deschiderea arhivelor KGB este inevitabilă pentru un stat care îşi asumă să respecte drepturile omului, or acele dosare altădată secretizate sunt tocmai despre încălcarea drepturilor omului. Este un element important al tranziţiei democrative, al reformelor. Deschiderea arhivelor securităţii comuniste demonstrează ruperea simbolică de trecutul totalitar şi mişcarea spre o societate deschisă.”
Parte din dosarele kgb-iste au fost deschise publicului larg printr-un decret prezidenţial în perioada 2008-2010, dar procesul fusese stopat odată cu venirea la putere a fostului lider Victor Ianukovici, când arhivele au ajuns din nou secretizate, precizează Andrii Kogut. El spune că legea adoptată în 2015 a exclus practic toate barierele în accesarea dosarelor represaliilor regimului totalitar comunist atât pentru cercetători, cât şi pentru publicul larg. Numărul celor care au solicitat consultarea arhivelor a crescut la peste trei mii anul trecut. Mai mult de jumătate din solicitări sunt din partea rudelor victimelor represiunilor politice. Andrii Kogut spune că în arhiva serviciului de securitate ucrainean pe care o conduce sunt peste 800 de mii de dosare, dintre care peste 130 de mii sunt în Kiev, ceea ce ar însemna circa 7 kilometri de documente.
Parte din dosarele KGB, cele vizând agentura securităţii comuniste din anii '60, '70 şi '80 au fost distruse, altă parte a fost transferată în Rusia. Mai există o problemă spune Andrii Kogut, cea a repartizării documentelor securităţii comuniste în arhivele mai multor instituţii ucrainene. Unificarea acestora în cadrul unei singure entități rămâne în continuare o prioritate. Cu toate acestea la capitolul privind deschiderea arhivelor Ucraina poate servi drept model pentru celelalte state din Parteneriatul Estic, sugerează Kogut.
În Republica Moldova, aşa-zisa revoluţie a arhivelor defunctului KGB a început mai devreme decât în Ucraina, şi anume în 2010 când preşedintele interimar Mihai Ghimpu a cerut desecretizarea şi transferarea către Arhiva de Stat a tuturor dosarelor din perioada comunista. Procesul însă s-a împotmolit din varii motive, explică istoricul Igor Caşu:
„Nu am avut în 2010 un Parlament care să adopte un set de legi care să permanentizeze accesul la arhive. Am avut acces la aceste documente din ianuarie până în iunie 2010 pe baza decretului președintelui interimar de atunci. Decretul nimeni nu l-a anulat, dar realmente nu am mai avut acel acces privilegiat pe care l-am avut în această scurtă perioadă de existenţă oficială a Comisiei privind studierea şi evaluarea regimului comunist totalitar, constituită în acea perioadă. Diferența e că în Ucraina a existat şi există o deschidere politică. Nu e corect să spunem totuşi că nu există deschidere a arhivelor şi la fel e incorect să spunem că ea există. Avem un cadru juridic neclar. Partea bună a ceea ce s-a întâmplat în 2010 este transferarea treptată a dosarelor fostei arhive a KGB la Arhiva Naţională. Acest proces s-a încheiat însă în 2014. Sunt probleme şi de comunicare între instituţii. Este şi o anumită lipsă de voinţă politică.”
Istoricul constată şi un dezinteres al breslei: „Lipsa de interes a istoricilor faţă de dosarele care sunt deja accesibile la Arhiva Naţională şi e vorba de circa 25 de mii de dosare este o problemă mai gravă decât cea a accesului propriu-zis la dosare.”
Igor Caşu spune că în mare parte lipsa de voinţă politică pentru schimbarea regimului de acces la arhivele KGB-iste este ceea ce îi lipseşte Moldovei, dar şi celorlate state post sovietice din Parteneriatul Estic să ajungă cel puţin la performanţa Ucrianei, la acest capitol.