Igor Dodon: „Actul învestirii ministrului apărării e dincolo de limita legitimității politice”

Igor Dodon la reședința lui Vladimir Bociarov Rucei de la Soci, 10 octombrie 2017.

Într-o postare pe rețelele de socializare, președintele Moldovei Igor Dodon a spus că „actul învestirii ministrului apărării e dincolo de limita legitimității politice și arată cum neputința îi face pe guvernanți să comită erori grave”. Dodon a reacționat astfel la învestirea noului ministru al apărării Eugen Sturza, după soluționarea disputei dintre guvern și președinte prin intervenția Curții Constituționale, care a luat partea executivului dominat de PD. Sturza a spus marți la depunerea jurămîntului că obiectivul său prioritar e să refacă relațiile cu partenerii externi, după „blocajul instituțional” provocat în domeniul apărării de președintele Igor Dodon. „Voi miza pe îmbunătățirea cooperării internaționale care a fost afectată în trecut”, a spus Sturza. Numirea lui de către guvern a fost respinsă de două ori de către președinte, care a invocat lipsa de competență militară a candidatului. În schimb Dodon a propus la șefia apărării un apropiat de-al său, militar de carieră, după ce a împiedicat în ultimele luni participarea militarilor moldoveni la exerciții internaționale sub egida NATO, invocând pericole pentru neutralitatea țării.