Autoritățile ruse au arestat-o pe directoarea Teatrului Academic Rus pentru Tineret de la Moscova, Sofia Apfelbaum, în legătură cu investigația legată de cunoscutul regizor de film și teatru Kiril Serebrenikov, care se află în arest preventiv la domiciliu. Femeia a fost arestată după ce a fost interogată de Comitetul de Investigaţii. Ea este acuzată că, în perioada în care lucra la ministerul culturii, l-ar fi ajutat pe cunoscutul regizor să obțină fonduri de la stat în baza unor documente false. Serebrenikov este cunoscut și ca un vocal activist anti-Kremlin și împotriva rolului crescând al Bisericii Ortodoxe Ruse. Personalități proeminente ale teatrului și filmului din întreaga lume și-au exprimat îngrijorarea cu modul în care decurge ancheta în cazul Serebrenikov și au cerut o investigaţie transparentă. Faimosul balerin Mihail Barișnikov a declarat că adevăratele motive pentru arestarea cunoscutului regizor sunt politice și că în Rusia are loc o „represiune” împotriva celor care militează pentru libertate și respectarea drepturilor omului.