„Oare cât de adânc mai putem cădea? Avem oare șansa să ieșim din acest impas?”

Sergiu Musteață.

Jurnalul săptămânal cu Sergiu Musteață.

Născut la 11 mai 1972 în satul Săiţi, raionul Căuşeni, istoric, profesor la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă din Chișinău. Profesor invitat la mai multe universități din Occident - University of Maryland, SUA, University of California-Berkeley, Stanford University, SUA, Central European University, Budapest, Ungaria, Universitatea din Braunschweig, Germania, Uppsala University Campus Gotland, Suedia etc. Preocupările sale științifice de bază sunt orientate spre istoria Europei de est, protejarea patrimoniului cultural și analiza manualelor școlare. Autor a șapte monografii, peste 300 de articole științifice, coordonator a două serii de monografii, editor a peste 20 de volume, redactor-șef al revistei „Plural. Istorie. Cultură. Societate.” Recent a lansat lucrarea WBasarabeanul bruiat de KGB. La microfonul Europei Libere – Efim Crimerman, 1981-1990”, vol. 1-2, Chișinău, editura ARC, 2017. Deținător al mai multor premii , între care „Savantul anului”, ediția 2015 și Premiului Național în domeniul Științei în 2014.

Luni

Sunt încă sub impresiile călătoriei în Republica Coreea, dar și sub presiunea oboselii drumului spre casă destul de lung. Însă, încerc să mă readaptez la timpul și realitățile moldovenești. La orele 7:00 plec spre Dealul Schinoasei, pentru a participa la emisiunea „Bună dimineața”, unde sunt invitat să vorbesc despre participarea mea la congresul Organizației Mondiale a Orașelor UESCO care a avut loc săptămâna trecută în Republica Coreea. Între orele 10:00 și 12:30 avem lecția publică a profesorului german dr. Ulrich Sarcinelli „500 de ani de la Reformă”, invitat al Ambasadei Germaniei, care organizează un șir de acțiuni în Republica Moldova cu prilejul acestei aniversări. O sală arhiplină, au venit atât studenți, cât și profesori, cu preponderență de la Facultatea de limbi și literaturi străine și Facultatea de istorie și geografie. Profesorul U. Sarcinelli a făcut o analiză multiperspectivală a Reformei, concluzionând că „Fără Reformă nu ar fi existat „Vestul” și „Adevărul astăzi este doar la plural.” Cu siguranță Europa ar fi arătat altfel dacă nu era Reforma protestantă.

După masă mai fac o sumedenie de chestiuni prin oraș, birou și îmi adun gândurile pentru o scurtă intervenție în cadrul emisiunii „Cine vine la noi” de la Moldova 1, la 18:20, unde vorbesc despre impactul Reformei protestante asupra Europei de vest. Între orele 17:00 și 17:40 am avut o discuție cu dl prof. Gheorghe Postică pe marginea câtorva proiecte de legi în domeniul protejării patrimoniului cultural și experiențele altor state care ar putea să ne ajute în dezvoltarea unui sistem eficient de management a moștenirii culturale. După emisiune, în sfârșit, mă duc spre casă. Dar, ziua de muncă nu s-a terminat… Privind noutățile și citind despre „surprizele zilei de luni”, mai ales cele din cadrul primăriei Chișinău, îmi vine un singur gând – „E mare grădina Ta, Domnule…”.

Marți

De dimineață pare a fi ordinară, dar cu o sumedenie de chestiuni planificate. Mai ales lichidarea unor „restanțe”. Printre care, corectarea finala a unui studiu despre percepția vecinilor în manualele de istorie din România pentru un volum colectiv inițiat de colegii de la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Raportul privind deplasarea în Republica Coreea, la fel, e parte a acestei liste. Apoi, câteva ore mă ocup de redactarea unor articole acceptate pentru nr. 1 din acest an al revistei Plural. Istorie. Cultură. Societate. La toate acestea se adaugă, citirea și răspunsul la mesaje primite ieri și azi, de la diverși colegi pe teme diferite, de la simple întrebări, anunțarea unor ședințe, până la amintirea unor termene de prezentarea a studiilor în care m-am angajat. Printre acestea este și mesajul de la editurile ARC Medieval Press și Amsterdam University Press, care-mi amintesc să trimit până la 15 noiembrie varianta finala a manuscrisului cărții despre regiunile de la Dunărea de Jos în evul mediu timpuriu. Pe de o parte e bucurie că-mi va apărea în 2018 o noua carte în occident, pe de altă parte, termenul e cam scurt și mai e ceva de făcut...

După amiaza de marți ne aduce noi surprize în politicul moldovenesc. Guvernul a numit noi secretari de stat. Marea majoritatea a lor sunt foștii vice-miniștri. Tare stranie e „reforma” asta a guvernului…. Deci, e clar că actuala coaliție își pune oamenii săi în funcții prin intermediul cărora, în cazul schimbării guvernului, vor controla mai departe, în mare măsură, puterea. No comments!

Miercuri

Colega Alexandra Zbuchea de la București m-a invitat la o conferință și respectiv trebuie să-i trimit rezumatul viitoarei comunicări „Past for the future and future for the past: preservation of the WorldHeritage Sites”. Pe „To do list” mai e o restanță - Raportul privind realizarea Conferinței „Identitățile Chișinăului”, ediția a IV-a, realizată pe 19-20 octombrie 2017. Participanții s-au dus pe la casele lor, dar raportul trebuie scris. Între timp, mai fac un schimb de mesaje cu colegii de la Editura ARC pe marginea posterului lansării volumelor Basarabeanul bruiat de KGB. La microfonul Europei Liberă – Efim Crimerman, 1981-1990 preconizată pentru 24 noiembrie 2017 în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2017 de la București.

În cadrul unui nou proiect lansat de curând împreună cu câțiva colegi din România pregătim mai multe activități printre care și Conferința internațională „Past for the Future and Future for the Past: Preservation and Promotion of the World Heritage Sites”, preconizată pentru luna octombrie 2018 la Sighișoara. Așa că astăzi am finalizat redactarea anunțului și condițiilor de participare la această conferință.

Spre seară trec în revistă noutățile zilei și îmi amintesc de spusele lui Huntigton „Who control the countryside, control thecountry.” Citind despre organizarea hramului de la Orhei, mă gândesc la expresia latină – „Panem et circenses” (Pâine și circ)…

Joi

În parte a zilei lucrez cu documente din dosarul „Eterul” al Securității românești care include mii de file privind „măsurile de contracarare și de neutralizare a activității posturilor de radio străine, în special Europa Liberă”. În acest context, mă gândesc la răspunsul recent al SIS-ului moldovenesc, prin care ne spune că nu au nimic în arhiva lor despre Efim Crimerman și Nicolae Lupan care au lucrat pentru Europa Liberă. Au trecut 26 de ani de la declarația independenței, dar societatea moldovenească este în continuare dominată de frică. Nedorința deschiderii arhivelor securității este o dovadă în acest sens…

Din cele mai impresionante noutăți ale zilei sunt rezultatele Sondajului IRI care reflectă preferințele politice din octombrie 2017: PSRM – 34%, PAS – 23%, PD – 9%, PPDA – 4%, PCRM – 4%. Dar, conform sondajului FOP, pragul electoral îl trec doar PSRM - 44,5% și PAS - 22,9%... Prima impresie, PSRM nu ia majoritatea absolută, PAS e într-o ușoară cădere, dar rămâne a fi forța de dreaptă cea mai importantă, pe când PPDA este sub limită de rând cu PCRM. PD cu doar 8%, cam modest, ținând cont de resursele financiare și administrative consumate… De aceea, mă întreb Republica Moldova – Quo vadis? Oare cât de adânc mai putem cădea? Avem oare șansa să ieșim din acest impas? Poate că da, dacă am avea o viziune mult mai clară despre perspectivele acestui stat. Dar așa, batem pasul pe loc…

Vineri

Nu v-am spus un lucru foarte important, la mine ziua începe și se termină cu Riky, noul meu prieten, un câine Toy Terrierrusesc, care zilnic, mă uimește prin acțiunile și energia lui. Și tot mă întreb – de unde atâta „inteligență” într-un câine cât o șchioapă?

Încerc să fac o scurtă sinteză despre 100 de ani de la Revoluția bolșevică pentru emisiunea Cine vine la noi de la Moldova 1 pentru seara zilei de luni. Citesc „argumentele” lui Voronin pentru menținere limbii „moldovenești” în Constituție: Istoria, Perioada sovietică și Perioada actuală. No comments…

Deja e sfârșit de săptămână, parcă nu am stat zilele trecute, dar „To do list” este încă lungă. În acest context, îmi amintesc de vorbele unui profesor german „Cei care nu reușesc în 24 de ore, să nu uite că la mijloc mai e și noaptea.” De aceea, mă autoîncurajez - mai e weekendul și apoi vine o altă săptămână. Așadar, viața continuă!