Banca Națională a Moldovei spune că așteaptă în următoarele câteva săptămâni al doilea raport despre frauda bancară moldoveană din 2014, din partea consorțiului internațional Kroll și Steptoe & Johnson. Într-un comunicat difuzat pe 11 noiembrie, BNM precizează că raportul se află „în fază finală de redactare”. Dar nu este încă limpede dacă va fi dat publicității documentul, de la care se așteaptă că va sugera unde a ajuns miliardul de dolari furat. Kroll și Steptoe & Johnson, se mai spune în comunicatul BNM, au prezentat „o versiune actualizată a strategiei de recuperare a activelor delapidate”, în timpul unei ședințe din 7 noiembrie conduse de premierul Pavel Filip. În ședința la care au mai participat spicherul Andrian Candu, guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea și alți oficiali, inclusiv din justiție, s-a mai „discutat despre importanța informării publicului și partenerilor de dezvoltare despre rezultatele investigației, dar și necesitatea de a proteja derularea anchetei și de a nu prejudicia șansele de recuperare a activelor delapidate”, se spune în comunicatul BNM.