Președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, le-a cerut joi croaților „să aibă puterea să recunoască faptul că unii compatrioți au comis crime în Bosnia și trebuie făcuți răspunzători”. Însă „Croația nu a fost un agresor”, „nu a atacat pe nimeni” în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), a adăugat Kolinda Grabar-Kitarovic într-un discurs ținut după ce, miercuri, Curtea Internațională de la Haga pentru fosta Iugoslavie a confirmat pedepsele cu închisoare, pronunțate în 2013, împotriva unui grup de șase lideri ai croaților bosniaci pentru crime de război. Unul din inculpați, fostul comandant al milițiilor croate, Slobodan Praljak, s-a sinucis cu otravă în timpul ședinței de judecată. Președinta Grabar-Kitarovic a transmis condoleanțe familiei generalului Praljak, care, în opinia sa, a „preferat să-și ia viața decât să trăiască în închisoare” pentru fapte pe care el nu le considera crime de război. În acest context, președinta croată a declarat că toate suferințele provocate de războaiele din fosta Iugoslavie își au sursa „în regimul criminal al (președintelui sârb) Slobodan Milosevic”.
Între timp, anchetatorii olandezi au găsit urme de otravă după sinuciderea, miercuri, a lui Slobodan Praljak. Nu se știe ce otravă a fost iar Curtea Internațională de la Haga a solicitat o investigație independentă. Anchetatorii așteaptă acum rezultatele autopsiei.