Ministerul rus de justiție a înregistrat postul nostru Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (Svoboda) și Vocea Americii (VOA) drept „medii străine care acționează ca agenți străini”. Într-o declarație publicată pe pagina de Internet a ministerului se precizează că în aceeași categorie au fost incluse postul de televiziune Current Time (produs de Europa Liberă/Libertatea împreună cu VOA), redacția tătar-bașchiră a postului nostru de radio și proiectele speciale ale postului nostru de radio: Siberia.Reality; Idel.Reality; Factograph: KavkazRealii și Crimea.Reality.
Your browser doesn’t support HTML5
Includerea organizațiilor media în categoria „agenților străini” s-a decis printr-o lege trecută în timp record, în noiembrie, prin legislativul rus și semnată de președintele Vladimir Putin pe 25 noiembrie. Până atunci, controversata lege a „agenților străini” din 2012 se referea la organizații neguvernamentale.
Moscova susține că este un răspuns „simetric” la cerința Statelor Unite ca postul de televiziune rus RT (Russia Today) să se înscrie ca agent străin, în baza unei legi americane care datează din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Explicația a fost contestată de Departamentul de stat american, care a arătat că RT și jurnaliștii postului de televiziune nu se lovesc de nici o limitare, ca urmare a înscrierii postului TV drept „agent străini”. Luni, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de externe, Maria Zaharova, a spus că instituțiilor media înregistrate ca „agenți străini” nu li se va ridica acreditarea cu Ministerul rus de Externe, dar că „nouă sau zece instituții, cele care sunt finanțate de Departamentul de Stat American nu vor mai fi acceptate în Duma de Stat”.
Organizația internațională pentru drepturile omului Human Rights Watch consideră noua lege rusească drept o încercare de a „sugruma” libertatea presei. Critici similare au venit din partea Uniunii Europene și a organizației Amnesty International.