Secretarul general adjunct al NATO Rose Gottemoeller a spus la inaugurarea birorului de legătură al Alianței Nord Atlantice la Chișinău că „NATO respectă pe deplin neutralitatea, independența și suveranitatea Moldovei”. „Dar neutralitatea nu înseamnă că nu putem avea partener puternici”, a mai spus Gottemoeller la ceremonia de inaugurare în compania premierului moldovean Pavel Filip. Un comunicat al NATO o mai citează pe Gottemoeller spunînd că evenimentul reprezintă „punctul culminant al celor aproape 25 de ani de parteneriat” între Alianță și Republica Moldova, un perteneriat benefic pentru ambele părți. Premierul Filip a afirmat că aceia care invocă statutul de neutralitate pentru a protesta față de deschiderea biroul NATO, inclusiv președintele Igor Dodon, trec sub tăcere aflarea ilegală a trupelor străine în stânga Nistrului. NATO spune că biroul de legătură din Chișinău va avea angajați civili și va sprijini dialogul și cooperarea între părți.