Președintele ceh Milos Zeman a numit un guvern minoritar condus de premierul Andrej Babis

Președintele Milos Zeman cu premierul Andrej Babis la 6 decembrie

În Cehia, preşedintele Milos Zeman a numit miercuri un guvern minoritar condus de premierul Andrej Babis, care a anunţat imediat că va încerca să obţină votul de încredere în Parlament la 10 ianuarie, Partidul lui Babis, ANO, are numai 78 din cele 200 de mandate din camera inferioară, și nu are sprijinul ferm din partea nici unuia din celelalte opt partide reprezentate. Noul guvern include şi miniştri neafiliaţi politic, iar Babis va reprezenta Cehia la summitul UE de joi şi vineri de la Bruxelles.