Noul premier polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat joi că se aşteaptă ca Bruxellesul să lanseze săptămâna viitoare o procedură de sancţionare fără precedent împotriva Varşoviei, după luni de dispute privind statul de drept. Este vorba despre activarea articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene prin care Consiliul European poate stabili că există un risc clar de încălcare serioasă a valorilor UE de către un stat membru. Vorbind înainte de primul său summit european, Mateusz Morawiecki, care a preluat funcţia de premier al Poloniei în această săptămână, a apărat schimbările în sistemul judiciar promovate de doi ani de Partidul de guvernământ „Lege şi Justiţie” naționalist-conservator, spunând că sunt necesare pentru a îmbunătăţi activitatea instanţelor. Partenerii occidentali din UE ai Poloniei şi Comisia Europeană spun că reformele subminează independenţa instanţelor prin faptul că acestea sunt puse sub un mai mare control politic.