Asociația Promo-LEX a preluat cazul tinerei care a avortat în toaleta Institutului Mamei și Copilului, în decembrie 2017, și care a reclamat mai multe încălcări și abuzuri din partea lucrătorilor instituției, relatează IPN. Pe 9 ianuarie 2018 au fost depuse plângerile la Procuratura Generală a Republicii Moldova privind modul și calitatea asistenței medicale acordate persoanei, efectele fizice și psihologice ale acestor fapte. Circumstanțele invocate de către victimă relevă un tratament degradant în instituția medicală. Cazul a devenit public trei săptămâni mai târziu, după ce mărturiile tinerei au apărut pe o rețea de socializare. Ulterior au fost deschise mai multe ancheta care s-au soldat cu avertismente aspre sau concedierea celor considerați respondabili.