Anecdote inventate şi răsturnarea adevărului

Anecdote inventate şi răsturnarea adevărului

Preşedintele „Societăţii Rilke”, Erich Unglaub, a publicat recent un studiu^(*) în care se opreşte asupra scrisorilor poetului Rainer Maria Rilke (1875-1926) adresate tînărului poet Franz Xaver Kappus, născut la Timişoara în 1883. În studiul său încearcă să dea un răspuns la întrebarea de ce pînă la data apariţiei, Kappus nu a pomenit niciodată de schimbul său de scrisori cu Rilke, publicat, în 1929, în Germania, sub titlul: „Scrisori către un tînăr poet”.

Kappus a fost ofiţer al armatei austro-ungare, a activat în biroul literar al Ministerului de Război de la Viena, apoi, în perioada Primului Război Mondial, a fost repartizat la aşa numitul Cartier al Presei de Război (Kriegspressequartier – KPQ). Între anii 1914 şi 1918 au activat aici, temporar, circa 500 de jurnalişti, scriitori şi artişti ca, de exemplu, Alfred Kubin, Egon Erwin Kisch, Robert Musil, Hugo von Hofmannsthal, Roda Roda, Rainer Maria Rilke, Alfred Polgar, Stefan Zweig, Franz Werfel, avînd misiunea să contribuie la propaganda în favoarea războiului şi la ridicarea moralului trupei.

Între anii 1903 şi 1908, tînărul timişorean Kappus dorea să afle părerea maestrului Rilke, legată de propria sa creaţie lirică. În perioada cît a corespondat cu Rilke, Kappus a început să publice în reviste schiţe despre viaţa cazonă, texte satirice, scenete umoristice şi versuri. Debutează editorial cu volumul: „În vestonul cenuşiu ca mlaştina“. După război pleacă din Viena, iar după o scurtă şedere la Budapesta, revine la Timişoara, unde va continua să scrie şi să publice. Într-o relatare în stil anecdotic, autorul timişorean Hans Mokka (mai tîrziu membru al echipelor de pază SS de la Auschwitz şi colaborator neoficial al Securităţii române, pînă-n 1989), povesteşte că într-o discuţie despre corespondenţa cu Rilke, Kappus ar fi declarat laconic: „Datorită scrisorilor lui Rilke, destinatarul a devenit mai cunoscut decît prin ceea ce scrie el însuşi”.

Declaraţia atribuită lui Kappus este o pură mistificare. Unul dintre apropiaţii lui Kappus a publicat, în 1929, într-un ziar timişorean, o recenzie a volumului „Scrisori către un tînăr poet”. Autorul recenziei nu şi-a ascuns nedumerirea că Franz Xaver Kappus a tăcut asupra corespondenţei cu celebrul poet.

Legat tot de Rilke mai circulă şi relatarea mistificatoare a unui alt celebru bănăţean, traducătorul congenial al multor poeţi în limba germană şi maghiară, Zoltán Franyó (1887-1978). Acesta susţinea că, după încorporare, în 1915, a fost repartizat să activeze în Arhiva Austriacă de Război şi că acolo ar fi fost coleg cu Rilke. Această relatare, scrie Enikő Gocsman într-un amplu studiu^(**), apărut la Budapesta, este o pură ficţiune. Prin intervenţii, Rilke a scăpat repede de armată, iar în 1915 nu mai avea cum să fie coleg cu Franyó.

„Multe relatări [ale lui Franyó], scrie Gocsman, „se bazează pe dorinţa vizibilă, de a prezenta istoria propriei vieţi într-o lumină impozantă şi înfrumuseţată, ceea ce contribuie la constatarea unei discrepanţe evidente între întîmplări, într-adevăr, trăite şi naraţiuni [inventate].”

^(*) Erich Unglaub, „Die große Tat des Franz Xaver Kappus“, in: Roxana Nubert, Ana-Maria Dascălu-Romiţan, Grazziella Predoiu (ed.), Deutschsprachige Literatur im rumänischen Kulturraum (19.-21. Jahrhundert) / Interkulturelle Begegnungen, (Literatură în limbă germană în spaţiul cultural românesc. Secolul 19-21. Întîlniri interculturale), Ed. Mirton, Timişoara, 2017.

^(**) Enikő Gocsman, Das übersetzerische Lebenswerk von Zoltán Franyó im Spiegel der deutsch-ungarischen Literaturvermittlung, (Opera de traducător al lui Zoltán Franyó în oglinda relaţiilor literare germano-ungare), Budapester Beiträge zur Germanistik, Band 75, ELTE Germanistisches Institut, Budapest, 2016.