Tiraspol și Moscova au stabilit un algoritm de acțiuni comune în procesul de reglementare transnistreană pentru anul 2018, pentru a păstra discuțiile într-o albie controlabilă și previzibilă și a minimiza consecințele negative. Anunțul a fost făcut de agențiile de presă de la Tiraspol în contextul unei vizite pe care șeful administrației transnistrene, Vadim Krasnoselski, o efectuează zilele acestea la Moscova.
Agențiile de presă relatează că punctul central al discuțiilor a fost situația creată în procesul de negocieri în formatul 5+2, după ce la sfârșitul anului trecut au fost convenite soluții pentru cinci probleme care creau tensiuni între Chişinău și Tiraspol. Chişinăul a declarat că următorul pas ar trebui să fie discutarea subiectelor politice și de securitate, în timp ce Tiraspolul insistă să se pună accent în continuare pe problemele sociale și umanitare.
Vadim Krasnoselski s-a întâlnit la Moscova cu ministrul adjunct de externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin, cu reprezentantul special al Kremlinului pentru reglementarea transnistreană, Dmitri Rogozin, dar și cu deputați din Duma de stat.
Printre subiectele discutate figurează și facilitarea acordării cetățeniei ruse pentru cetățenii transnistreni, iar Rogozin i-ar fi promis lui Krasnoselski susținere în acordarea de către Moscova a unor credite regiunii transnistrene „pentru susținerea sectorului real al economiei”, dar și continuarea proiectelor umanitare și culturale pe care Federaţia Rusă le derulează în regiunea transnistreană.
În cadrul unei discuții cu juriști din Federaţia Rusă, Vadim Krasnoselski a solicitat sprijinul acestora în eforturile regiunii transnistrene de a găsi argumente de ordin juridic pentru „dreptul la independență și recunoașterea internațională a Transnistriei”. Agențiile de presă de la Tiraspol relatează că în cadrul întrevederii mai mulți juriști ruși au fost decorați cu medalii transnistrene.
Vizita la Moscova are loc în contextul în care în acest an președinția în exercițiu a OSCE a trecut la Italia, iar noul reprezentant special pentru reglementarea transnistreană, fostul ministru italian de Externe, Franco Frattini, a declarat că mizează pe un rol pozitiv al Rusiei în reglementarea transnistreană și pe o bună cooperare cu Moscova și cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, subliniind că acesta este un bun prieten de-al său.
Anul trecut președinția în exercițiu a OSCE a fost deținută de Austria. La sfârșitul anului au fost semnate înțelegeri în cinci dintre problemele care au tensionat relația dintre Chişinău și Tiraspol în ultimele decenii – deschiderea podului de la Gura-Bîcului, reglementarea situației fermierilor moldoveni care au terenuri în regiunea transnistreană, activitatea școlilor cu predare în grafia latină, apostilarea diplomelor de studii transnistrene și asigurarea legăturilor telefonice fixe și mobile între cele două maluri ale Nistrului. Mai mulți experți de la Chișinău au apreciat atunci că aceste acorduri au fost posibile în urma unor înțelegeri din culise a oligarhilor de la Chişinău și Tiraspol – liderul PD, Vladimir Plahotniuc și șeful holdingului Sheriff, Victor Gușan.