„Epoca de aur”: expoziție-licitație cu lucruri personale ale dictatorilor Ceaușescu scoase la vânzare.

Afișul expoziției

Sceptrul de președinte. Nicolae Ceaușescu a fost secretarul PCR însă în 1974 Marea Adunare Națională a decis instituirea funcției de președinte al Republicii iar dictatorul a apărut în pozele oficiale cu un... fel de buzdugan voievodal, o parodie a sceptrelor imperiale. În imagine, un sceptru purtând însemnele partidului și ale RSR dăruit de muncitorii comuniști prin anii 1980.

Costum de vânătoare folosit de Ceaușescu. Puține lucruri îi plăceau lui Ceaușescu mai mult decât discursurile interminabile și eliminarea adversarilor sau a disidenților. Pavel Câmpeanu, care l-a cunoscut în închisoarea de la Doftana, spune că-i plăcea să joace șah și că-i ostraciza pe cei care-l băteau. Vânătoarea era altă ocupație plăcută, că nu degeaba organele partidului funcționau pe principii de haită. Vânătoarea în sine era o caricatură: Ceaușescu și oaspeții lui urcau într-un foișor de unde împușcau urși sau mistreți prea sedați pentru a se mișca. Uneori nu reușeau să-i omoare și era nevoie lovitura de grație a maestrului de vânătoare. Costum de vânătoare cu cizmele aferente.

Când ieșea printre oameni purta o eternă șapcă proletară, să le arate că nu uită de unde a plecat, dar nici ei să nu uite unde au ajuns. Șapca a fost o moștenire iconică preluată de Ion Iliescu, și el un nostalgic al epocii comuniste.

Este primul portret oficial, afișat în toate locurile publice. În școli, era pus deasupra tablei, în așa fel încât să-l aibă toți în fața ochilor, să li se întipărească în minte. Toți șefii și șefuții sistemului comunist aveau pe zid sau în ramă, pe birou, un astfel de portret. I s-a spus „Portretul într-o ureche” și a fost înlocuit către mijlocul anilor 1970 cu altul mult mai bine retușat. Și cu ambele urechi.

Un alt portret oficial: Gheorghe Gheorghiu-Dej

Regele și Petru Groza

Pantofi ai Elenei Ceaușescu. Deși impusese un model auster, cu costume deux-pieces sau rochii dintr-o bucată, închise la culoare și lungi de două palme sub genunchi, Elena Ceaușescu era cochetă și-i plăcea să se îmbrace cu lucruri de calitate.

Poșetă-plic asortată la perechea de pantofi.

„Melonul” Elenei Caușescu

Fotografii de familie. În ciuda aparențelor, dictatorul avea o familie care a profitat din plin de victoria partidului comunist asupra țării.

Caușescu la Scornicești. Scorniceștiul devenise, conform propagandei oficiale, o vatră de istorie. S-au publicat chiar studii referitoare la substratul geto-dacic al locuitorilor și a făcut furori o fotografie făcută din satelit publicată de unul dintre istoricii oficiali într-un asemenea studiu.

Omagiul iubitului conducător. Cultul personalității. Ceaușescu singur nu ar fi reușit să găsească infinitatea de tonuri și nuanțe pe care le-a căpătat de-a lungul perioadei comuniste slugărnicia cu care s-a construit monumentul său  propagandistic. Tehnicii cu pricina i s-a spus „cultul personalității” și este o formă de religie seculară monoteistă. Experimentată cu succes dincoace de Cortina de fier, în cazul lui Stalin care, din tiran și criminal de pace și război,  a fost transformat în „tătucă” al națiunilor. Ceaușescu a fost și el transformat din delincvent de rând și criminal sângeros în timpul colectivizării, în idol iubit și cântat de artiști și intelectuali. 

De multe ori, elanul patriotic revoluționar căpăta forme poetice. Poeții și intelectualii de curte au câștigat un status social de invidiat și un loc bine meritat (dar de nerâvnit) în Galeria infamiei intelectuale.

Dar și „creatorii” imnelor și litaniilor comuniste erau prețuiți și acoperiți cu diplome. Mihai Beniuc (1907-1988) a fost unul dintre cei mai eficienți poeți proletcultiști. A scris, printre multe altele, memorabilele versuri Libertatea e o stea roşie./ Omul o priveşte visător prin telescop (Steaua roșie) sau Azi poate sînt în steagul purpuriu/ Un punct ca altele la fel de viu,/Ori poate-un val sărind ca-ntr-un asalt/În mari turbine din hidrocentrale,/ Cu zgomot frînt, de lanţuri şi de zale,/ Şi spumegînd sălbatic din înalt.(În veacul meu)

Un afiș electoral. Singurul, de altfel, pentru că Nicolae Ceaușescu nu avea contracandidați. Dacă i-ar fi avut, aceștia ar fi dispărut înainte să se înscrie în cursă.

Mască de gaze. În armată, a pune „masca pe figură” era un supliciu îndrăgit pe care ofițerii conducători de trupe îl aplicau recruților. Mulți dintre cei care au făcut armata atunci poartă încă în suflet rănile produse de târâșurile făcute cu masca pe figură pentru că așa i se năzărea locotenentului comandant de pluton. A fost o vreme când se spunea că, pentru a fi pregătiți de dezastre, cu toții ar trebui să aibă o mască de gaze în casă. Din fericire a rămas la nivel de deziderat întrucât nu exista o producție atât de mare cu măști de gaze.

Cartela de alimente. Cartela era probabil documentul cel mai important pentru suspraviețuire. Alimentele de bază fuseseră cartelate și nu puteai cumpăra decât o anumită cantitate. De multe ori însă nici alimentele luate pe bază de cartelă nu se mai găseau. Dacă pierdeai cartela, puteai să-ți iei adio de la ulei, zahăr sau ouă.

Dușmanul intern. Era periculos dușmanul extern, adică dușmanii proveniți din democrație, capitaliștii, dar la fel de periculoși erau „burghezo-moșierii”, chiaburii, cei care aveau o gândire retrogradă, înapoiată, de tip capitalist (propagandă care la începutul anilor 1990 i-a dat democratic puterea lui Ion Iliescu cu mari procente de entuziasm popular). Securitatea Statului era armata cea mai eficientă împotriva acestor dușmani. Armata punea și ea umărul să apere frontierele de cei care voiau să fugă din țară sau să reprime mișcările de stradă.

Calculatoarele Felix au fost fala automaticii românești. Aici un subprodus: un ceas pentru șahiști. Gurile rele spun că ceasul folosit de Ceaușescu îl privilegia marcând mai lent timpul de gândire. Oricum, nu era nevoie. Ceaușescu juca doar partidele pe care le câștiga dinainte.

Radioul portabil era omniprezent. Era alimentat de voluminoase baterii prinse cu elastic în spatele aparatului (renumitele baterii Elba). Alături de televizor (care nu avea însă decât un program de două treri ore în ultimii ani de comunist), ziarele (citite de multe ori în comunitate, cu voce tare) și difuzoarele stradale, cel mai important mijloc de propagandă. Nu era gospodină a familiei tradiționale comuniste să nu asculte în bucătărie programul postului național de radio și Cotele apelor Dunării (singura adiere de cosmopolitism: programul, o înșiruire cabalistică de numere și indicatori hidrografici, era multilingv).Dacă aveai recepție bună și nu intervenea bruiajul, puteai asculta chiar și Europa liberă, Voice of America, Deutsche Welle sau BBC. În fotografie, făcând reclamă radioului, Margareta Pâslaru, tânără speranță a muzicii pop oficiale care, cu prima ocazie, a rămas în străinătate.

Obiecte uzuale dar de negăsit în perioada comunistă. Hârtia igienică, sursă nesecată de bancuri, și-a păstrat puterea simbolică și după decembrie 1989, când îndrăgitul actor Victor Rebengiuc a adus într-o emisiune TV un sul pentru crainicii care ridicaseră înainte vreme osanale puterii comuniste.

Toți copiii de ștabi au avut într-o măsură mai mică sau mai mare aceste privilegii (studii în străinătate, burse, premii, case de protocol, lefuri exorbitante, vizite de shopping la Paris etc), dar ca progeniturile familiei Ceaușescu nimeni alții. Nicu Ceaușescu (1951-1996) a fost cel mai tânăr și zurbagiu dintre cei trei urmași. Toți trei au avut numeroase privilegii ajungând pe baza certificatului de naștere pe cele mai înalte culmi profesionale. Cu toate acestea, și-a dat doctoratul în fizică (!!!) și a câștigat un premiu la Cântarea României pentru performanțele în domeniu. Cine spune că „plagiat” nu e cuvânt românesc. În ultimii ani comuniști a fost prim-secretar PCR la Sibiu și era considerat posibil urmaș la conducere.

Afișele erau singurele pete de culoare murdară pe zidurile și avizierele comuniste.

Șoimii patriei și pionierii. Mulți dintre ei așa-numiți „decreței”. În 1966 Ceaușescu semnează Decretul 770 care interzice întreruperile de sarcini și orice formă de contracepție. Au murit, se spune, de-a lungul următorilor 24 de ani, peste 10 mii de femei încercând să facă avorturi ilegale. Pe de altă parte, copiii rezultați au fost înregimentați în forme instituționale care făceau ca rolul formativ al familiei să se diminueze până la dispariție. Copiii au fost condiționați să devină soldați de nădejde ai patriei, apărători ai comunismului etc. Organizarea era militară (pe grupe, detașamente, unități) și conducerea era ierarhică. Erau organizații întemeiate pe statute și documente ale partidului. Membrii familiei dictatoriale erau șefii diverselor forme de organizare ale copiilor (nora Poliana era șefă la pionieri, Nicu Ceaușescu era la UTC etc.)

Daciada, competiție sportivă pentru amatori, avea o componentă naționalistă sesizabilă din denumire (proletarii trebuie să aibă corp sănătos ca dacii; multe promovări se obțineau fără să muncești, pur și simplu pentru că erai membru al unui club sportiv). Se desfășura una la doi ani, pornind de la competițiile pe instituții și întrerprinderi, până la nivel național. Prima ediție a avut loc între 1977-1978. Nu s-a desfășurat decât 6 ediții, ultima desfășurându-se în vara lui 1989.

Romania, Vizita la Sofia

Romania, Vizita lui Todor Jivkov în România

Romania, Ceaușescu și Nixon.

Ceaușescu a avut o perioadă de glorie la începutul anilor 1970, mai precis după ce, refuzând participarea României la reprimarea mișcărilor democratice din Cehoslovacia părea să se opună puterii sovietice. A intrat astfel, alături de Tito, în rândul celor care subminează sistemul comunist din interior și, pentru o vreme a fost curtat de importanți lideri ai lumii moderne. În același timp însă Ceaușescu semna în spatele ușilor închiseTratatul bilateral cu URSS pe douăzeci de ani cu posibilitat

Romania, Ion Jalea a fost unul dintre sculptorii arondați cu aproape întreaga lor operă „propășirii comunismului.

Omagiul compozitorilor și muzicienilor în două discuri de vinil. Pentru a cuprinde însă toată fonoteca dedicată vreme de 25 de ani Cârmaciului ar fi nevoie de o întreagă discotecă.

Romania, Karl Marx și Friedrich Engels. O iubire care ne-a marcat existențele. Unora, sângeros.

Romania, Nu, nu e scos la licitație. Florile sunt proaspete, depuse de zeloșii lui admiratori, semn că astfel de licitații vor continua. Comunismul nu a murit, doar s-a transformat.