Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a acuzat FBI şi ministerul justiţiei că ar fi politizat anumite anchete

Donald Trump în timpul discursului asupra stării națiunii, 30 ianuarie 2017.

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a acuzat vineri Biroul Federal de Investigații FBI şi ministerul justiţiei că ar fi politizat anumite anchete în favoarea adversarilor săi democraţi. Acuzaţia lansată de Trump într-o postare pe Twitter vine după relatările că administrația de la Casa Albă s-ar pregăti să publice o notă confidenţială a lui Devin Nunes, șeful republican al comisiei pentru informaţii de la Camera Reprezentanţilor, referitoare la interceptările de către FBI ale comunicaţiilor unui membru al echipei de campanie a lui Trump din 2016, în cadrul anchetei cu privire la presupusul amestrec rusesc rusă în alegerile americane. Nunes a redactat acest document în ciuda opoziţiei membrilor democraţi ai comisiei, pe baza unor informaţii secrete. Democraţii se tem și ei de o politizare a informaţiilor de către tabăra republicană, dar şi de posibile efecte negative asupra anchetei procurorului special desemnat să investigheze posibila ingerinţă rusă Robert Mueller.