În Germania cele mai mari sindicate din industrie și patronatul au ajuns la o înțelegere privind salariile și orele de muncă, punând capăt unei dispute soldată cu multiple greve de 24 de ore, săptămâna trecută, informează AP. Uniunea sindicală IG Metall și angajatorii din landul sud-vestic Baden-Wuerttemberg, unul din bastioanele industriei germane, au căzut de acord marți dimineață asupra unei măriri de salarii de 4,3% începând din 1 aprilie. De obicei, acordurile convenite într-o regiune germană se aplică în toată țara, afectând aproape patru milioane de muncitori. Înțelegerea cuprinde de asemenea posibilitatea unor ore de lucru mai flexibile. Angajații vor putea să-și reducă la 28 de ore săptămâna de muncă pe durata a cel mult doi ani, cum au vrut sindicatele, în vreme ce patronii vor putea pune mai mulți muncitori decât înainte în regim de săptămână de lucru de 40 de ore.