O Declarație a reprezentanţilor Misiunii Directoratului General „ECFIN” din cadrul CE apreciază „programul ambițios de reforme” al guvernului de la Chișinău

Experții UE veniți la Chișinău să verifice dacă țara îndeplinește condițiile pentru acordarea de asistență financiară europeană „au apreciat programul ambițios de reforme” și „au constatat un bun progres”, se spune într-un comunicat de presă al guvernului R. Moldova, citat de Moldpres. Declarația s-a dat după întâlnirea avută vineri de premierul Pavel Filip cu reprezentanţii Misiunii Directoratului General „ECFIN” din cadrul Comisiei Europene, aflaţi la Chişinău pentru evaluarea îndeplinirii celor zece condiţionalităţi pentru debursarea primei tranşe a asistenţei macrofinanciare de 100 de milioane de euro. „Contăm pe aceste fonduri pentru a susține ritmul reformelor și al creșterii economice”, a declarat vineri Pavel Filip. Republica Moldova şi Uniunea Europeană au semnat în noiembrie acordulasistenţei macrofinanciare de 100 milioane de euro. Banii vor fi alocați în trei tranșe egale, în funcție de progresele înregistrate de Republica Moldova.