Dosarul primarului din Orhei, Ilan Shor, fostul șef al Băncii de Economii, învinuit de escrocherie și spălare de bani, va fi strămutat de la Curtea de Apel din capitală la Cahul, informează site-ul Teleradio.md. Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Justiție. Președintele ei, Ion Pleșca, a spus că mutarea este necesară pentru a nu trezi suspiciuni de parţialitate, având în vedere că avocatul lui Ilan Shor este soţul şefei Secretariatului Curţii de Apel Chişinău. În iunie 2017, Shor a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii. Dar instanța l-a pus în libertate după aproximativ un an în arest la domiciliu. Atât inculpatul, cât și acuzarea au contestat decizia primei instanțe.