Socialiştii moldoveni spun că au adunat peste 700 de mii de semnături în favoarea trecerii la republica prezidențială

La un miting al socialiștilor la Bălți

Partidul Socialiştilor susține că a colectat peste 700 de mii de semnături în favoarea trecerii la republica prezidențială. Socialiștii au anunțat bilanțul într-un comunicat difuzat astăzi, cu ocazia lansării campaniei de colectarea a semnăturilor și în capitală, după mai mult de trei luni în care s-a desfășurat în restul localităților. Campania de consolidare a electoratului socialiștilor înaintea alegerilor parlamentare de la toamnă a loc cu sloganul „Cerem ordine şi dreptate, semnăm pentru republica prezidenţială! Îl susţinem pe Igor Dodon!”. Dacă numărul de semnături anunțată astăzi este real, el îl depășește pe cel al voturilor obținute de Dodon, fostul lider al socialiștilor, în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2016. În comunicatul socialiștilor se spune că locuitorii Chișinăului ar manifesta un interes sporit pentru campanie. Nu este limpede care sunt pașii următori avuți în vedere de socialiști pentru trecerea la sistemul prezidențial de guvernare.